R. MOLDOVA, PE LOCUL DOI LA EXPORTUL DE SEMINȚE DE FLOAREA-SOARELUI

06 jun 2023
În intervalul 1 iulie 2022 – 28 mai 2023, Uniunea Europeană a importat din Ucraina 1.808.056 t de semințe de floarea-soarelui, o creștere considerabilă, de la 198.071 t, în același interval al anului comercial precedent. Procentual, importurile din Ucraina ocupă 84,4% din totalul importurilor de pe piețele terțe. În anul comercial precedent, cota era de 27,9%, transmite AGROMEDIA, cu referire la Lanțul Alimentar.
 

Republica Moldova, pe locul doi la exportul de semințe de floarea-soarelui

Ucraina a devansat Republica Moldova, care anul trecut a avut o cotă de piață de 49%, cu o cantitate de 347.540 t, în intervalul 1 iulie 2022 – 28 mai 2023. Anul acesta, Republica Moldova este pe locul doi, cu 194.219 t. Pe următoarele locuri se află: Argentina, 35.638 t, față de 36.715 t; China, 35.400 t vs. 35.455 t, și Turcia, 26.782 t vs. 32.248 t.
 
Cei mai mari importatori de semințe de floarea-soarelui din afara UE sunt: Bulgaria, 82.077 t; România, 487.146, și Ungaria, 329.602 t.
 
Cantitatea totală cumpărată de UE, între 1 iulie 2022 – 28 mai 2023 este de 2.141.475 t, mai mare cu 202% față de cantitatea din același interval al anului comercial precedent, 709.406 t.
 

Moldova a exportat mai puțin ulei de floarea-soarelui

Cea mai mare cantitate de ulei de floarea soarelui provine din Ucraina, dar, atenție, cantitatea din acest an comercial este mai mică decât cantitatea din anul comercial precedent: 1.344.602 t ( 88,7% din piață ), vs 1.474.004 t ( 82,7% ), anul trecut. Acest fapt arată că Ucraina era deja un furnizor important de ulei de floarea-soarelui pe piața europeană și dinainte de războiul declanșat de Rusia, în 22 februarie 2022.
Au scăzut și importurile din Republica Moldova, 60.563 t vs 141.063 t și din Serbia, 61.477 t vs 71.808. Observăm că Serbia a devansat Moldova, chiar dacă a livrat o cantitate în scădere față de anul comercial precedent.
 
Cel mai mare importator european de ulei de floarea-soarelui este Polonia, cu 357.234 t, urmată de Spania, 266.355 t, și de Bulgaria, 205.356 t. România a importat 52.014 t, locul opt.
 
Uniunea Europeană a importat în total 1.515.386 t de ulei de floarea-soarelui, cu 15% mai puțin decât în același interval al anului comercial precedent, 1.782.047 t.
 

Dar a crescut exportul de șrot de floarea-soarelui (pentru hrana animalelor)

Ucraina se află pe primul loc și la categoria „șrot de floarea-soarelui”, după ce vânzările pe piața europeană au crescut de la 723.549 t ( 32,8% ) la 1.096.280 t  (44,7% ). Ucraina a devansat Rusia, care în anul comercial precedent a livrat pe piața europeană 846.154 t ( 38,3% ). Rusia ocupă acum locul doi, cu 568.173 t ( 23,1% ).
 
Pe locul trei se află Argentina, cu 533.361 t ( 21,7% ), ușoară creștere față de anul trecut: 532.282 t ( 24,1% ). Pe locul patru, Republica Moldova, care a crescut livrările de 19.049 t ( 0,9% ), la 108.741 t ( 4,4% ). Serbia a crescut, de asemenea, vânzările, de la 66.630 t ( 3% ), la 76.240 t ( 3,1% ).
 
Cel mai mare importator de șrot de floarea-soarelui este Polonia, 558.155 t, urmată de Olanda, 393.494 t, și de Letonia, 323.627 t. România a importat din afara UE 43.977 t.
 
Uniunea Europeană a importat între 1 iulie 2022 – 28 mai 2023, o cantitate totală de 2.454.604 t de șrot de floarea-soarelui, cu 11% mai mult decât în același interval al anului trecut, 2.206.821 t.
 
loading ...