La stadiul de plantulă, ea provoacă moartea mai mult sau mai puţin imediată a culturii. Dacă se declanşează mai târziu, stopează creşterea culturii: plantele bolnave formează capitule mici care înfloresc devreme, sunt parţial sterile, aproape neproductive.
Citește și: DĂUNĂTORI LA FLOAREA-SOARELUI
Transmiterea bolii de la un an la altul se face prin resturile de plante rămase în sol, simptomele de atac manifestându-se încă de la începutul vegetaţiei. O mare atenţie trebuie acordată distrugerii samulastrei de floarea-soarelui şi a resturilor vegetale.
Cum depistăm prezența manei?
Plantele suferă de fenomenul de piticire. Pe frunze apar pete caracteristice iar pe partea inferioară prezintă un puf de culoare alb-crem.Cum se transmite mana?
Principalul mod de transmitere a manei este prin resturi vegetale infectate, ciuperca reușind să reziste între 5 și 10 ani, sub formă de oospori. De asemenea, sporii pot fi ridicați de pe sol și purtați de vânt în cultura de floarea-soarelui, pe parcele aflate chiar la kilometri distanță de zona afectată. Aceasta este cunoscută sub denumirea de infecție secundară.
Citește și: PRINCIPALELE BOLI LA FLOAREA-SOARELUI
La floarea-soarelui, mana provoacă daune mari
În cele mai multe cazuri, atunci când plantele tinere de floarea-soarelui sunt infectate, rezultatul va fi moartea plantelor sau apariția fenomenului de piticire, iar plantele nu vor mai produce semințe.
Citește și: AFIDELE LA FLOAREA-SOARELUI
Mana florii-soarelui, prevenire și combatere
Întrucât infecția se transmite prin semințe, este foarte important ca acestea să provină de la plante sănătoase, de pe terenuri unde ciuperca nu a fost prezentă. Specialiștii spun că pe un teren unde cultura de floare-soarelui a fost infectată cu Plasmopara helianthi, se poate reveni cu aceeași cultură abia peste 5-7 ani. De asemenea, este important recoltatul la timp, pentru a evita la maxim scuturarea semințelor și apariția samulastrei în anul următor. La fel de importantă este alegerea hobrizilor rezistenți la mană și tratarea semințelor înainte de plantare. Se recomandă tratamentul cu fungicide în perioada de vegetație.