CAFEA CU SUBSTANȚE INTERZISE. Captură de cocaină în valoare de 50 de milioane de euro, depistată în saci de cafea

09 mai 2022
Poliția elvețiană a anunțat că a confiscat 500 de kilograme de cocaină descoperite într-un transport de cafea trimis la o fabrică Nepresso din cantonul Fribourg. Angajații fabricii au găsit pungi cu pulbere albă în sacii de cafea primiți și au alertat autoritățile, transmite Agromedia, cu referire la Digi24.ro.

Polițiștii au descoperit ulterior mai multe droguri, în alte cinci containere. Potrivit primelor informații, transportul de cafea venea din Brazilia.

Compania Nespresso a anunțat că producția de capsule de cafea nu a fost contaminată de drogurile găsite.

Cele 500 de kilograme de cocaină găsite, aveau o puritate de 80% și o valoare de stradă de aproximativ 50 de milioane de euro.

Poliția elvețiană spune că cel mai probabil drogurile erau destinate pieței europene.

loading ...