„FATĂ ȘI AI ALES VACILE?” Tânăra care schimbă imaginea medicinei veterinare

11 mai 2026
Puțini tineri aleg astăzi să își construiască viitorul profesional în fermele din Republica Moldova. Și mai puțini aleg să facă zilnic sute de kilometri pentru a lucra cu animale mari, într-un domeniu despre care mulți spun că „nu mai are viitor”. Anastasia Oleinic a ales exact acest drum.
 
La 34 de ani, tânăra activează ca medic veterinar într-o fermă de bovine din satul Fundurii Vechi, raionul Glodeni, iar în paralel predă studenților străini la Facultatea de Medicină Veterinară a Universității Tehnice a Moldovei, pe care a absolvit-o anul trecut, scrie JurnalTV. 
 
Povestea ei în fermă a început chiar în ziua susținerii tezei de licență, când administrația exploatației a venit la facultate în căutare de specialiști. A doua zi după absolvire era deja la muncă.
 
Când am avut discuția cu administratoarea, am văzut atâtea ambiții și atâtea perspective și loc de dezvoltare profesională pentru mine, încât nu m-au speriat kilometrii pe care îi fac zilnic, spune Anastasia.
 
Vacile au fost dragostea mea încă din primul an de studii, adaugă tânăra, care face naveta aproape zilnic între Chișinău și Glodeni — aproximativ 300 de kilometri dus-întors. Ziua ei începe înainte de răsărit, la ora patru dimineața, iar drumul într-o singură direcție durează aproape două ore.
 
Ferma în care lucrează găzduiește aproape 800 de animale, iar responsabilitățile unui medic veterinar într-o exploatație modernă sunt mult mai complexe decât imaginea clasică asociată muncii în zootehnie. Anastasia spune că medicina veterinară în ferme înseamnă, în primul rând, prevenție, analiză și gestionarea sănătății efectivului, nu doar intervenții de urgență.
 
Un doctor veterinar bun nu are probleme. El le previne, afirmă ea, explicând că într-o fermă mare accentul se pune pe monitorizare permanentă, organizare și controlul stării de sănătate a efectivului.
 
Tânăra recunoaște că alegerea făcută nu a fost întotdeauna înțeleasă de cei din jur. În timpul studiilor găsea greu locuri pentru practică, iar mulți îi spuneau că a ales un domeniu fără perspectivă și că fermele nu mai au viitor în Republica Moldova.
 
Tot îmi spuneau că degeaba am ales specia aceasta, că nu sunt vaci, că nu sunt ferme și că o să mor de foame, povestește Anastasia.
 
În timp ce majoritatea colegilor s-au orientat spre clinici pentru animale de companie, Anastasia a ales zootehnia și medicina veterinară pentru animale de rentă — un sector unde deficitul de specialiști rămâne foarte mare.
 
Din toți colegii mei, foarte puțini au ales animalele de rentă. Majoritatea pleacă spre câini și pisici, spune ea.
 
Pe lângă dificultățile profesionale, Anastasia spune că s-a confruntat și cu prejudecăți legate de faptul că este femeie și lucrează cu animale mari.
 
Toată lumea mă întreabă: «Tu, fată, și ai ales vacile?» Desigur că sunt proceduri fizic grele, dar niciun bărbat nu se descurcă singur într-o fermă mare. Mereu lucrezi în echipă, explică tânăra.
 
Pentru ea, medicina veterinară în ferme înseamnă mult mai multă analiză decât intervenție mecanică.
 
La fermă trebuie să lucrezi cu capul. În clinică faci mai mult intervenții. Aici trebuie să gândești permanent, spune Anastasia.
 
Astăzi, tânăra activează într-o fermă modernizată, dotată cu infrastructură și tehnologii moderne, iar experiența acumulată o transmite deja unei noi generații de studenți. Spune că are norocul să combine practica din fermă cu activitatea universitară și accesul la laboratoare moderne.
 
Povestea ei demonstrează că agricultura și zootehnia modernă nu mai înseamnă doar muncă fizică și stereotipuri vechi, ci tot mai mult competență, analiză, tehnologie și specializare. Iar pentru unii tineri, viitorul profesional începe exact acolo unde alții văd doar „coada vacii”.
loading ...