CEL MAI TÂNĂR SOMELIER MOLDOVEAN FACE ISTORIE ÎN DANEMARCA CU UN WINE BAR NEOBIȘNUIT

24 nov 2025
La doar 25 de ani, Daniel Frumusachi este deja un nume cunoscut în lumea vinului – atât în Moldova, cât și în Danemarca, acolo unde administrează propriul wine bar cu un concept unic. Originar din satul Domulgeni, raionul Florești, Daniel a urmat o cale neobișnuită, marcată de curaj, muncă și pasiune pentru vinuri.
 
Familia mă vedea student la medicină sau IT, dar eu am ales vinul. A fost complicat, dar m-a făcut puternic ca specialist, povestește Daniel.
 
A studiat la Centrul de Excelență în Viticultură și Vinificație din Stăuceni, iar la 18 ani devenea cel mai tânăr cursant la un program de somelieri. La 19 ani, a intrat în Cartea Recordurilor Guinness, deschizând 49 de sticle de spumant în doar 30 de secunde, scrie Ziarul de gardă.
 
Instinctul de autoapărare la 19 ani e slab, nu calculezi riscurile, dar ești foarte curajos. Am încercat și recordul pentru un minut, dar nu a fost validat. Totul a fost greu – nu aveam bani, dar am avut noroc de prieteni care m-au ajutat.
 
În 2021, s-a mutat în Danemarca din motive personale. „Motivul mutării a fost dragostea”, mărturisește zâmbind. A început cu un job într-un wine bar din Copenhaga, iar în 9 luni l-a cumpărat. A transformat complet conceptul localului, care acum se numește „Not Your Usual” – un bar de vinuri dedicat exclusiv vinurilor din Europa de Est, Balcani și Orientul Mijlociu, inclusiv din Republica Moldova.
 
Nu avem niciun vin din Franța, Italia sau Spania. Avem România, Ungaria, Moldova, Bulgaria, Grecia, Cipru, India... Clienții noștri sunt în mare parte tineri, mai deschiși să încerce ceva diferit.
 


Barul său a fost inclus în 2024 în Ghidul Star Wine List și a primit distincția „Steaua Roșie” pentru calitatea meniului, deservire și atmosferă.

E o recunoaștere în lumea vinului. Înseamnă că avem ospitalitate bună, un meniu la nivel înalt și atmosferă autentică.
 
Daniel face și o comparație între cele două țări: Cel mai important lucru care-mi place în Danemarca și urăsc în Moldova este că oamenii aici nu te judecă după cum arăți sau ce ceas ai pe mână. Nici în business nu-și pun piedici, nu sunt concurenți.
 
Deși nu intenționează să revină curând acasă, rămâne conectat la țară prin vin.
 
Importăm și promovăm foarte mult vin moldovenesc. Chiar dacă suntem departe, susținem economia țării.
 
Daniel Frumusachi este exemplul viu că atunci când curajul se întâlnește cu pasiunea, granițele dispar.
loading ...