Interviu cu dl Vasile Bumacov, ex-ministru al Agricluturii și fost Ambasador al R. Moldova în Japonia
- Dle Bumacov, sunteți, cu siguranță, persoana care cunoaște până în cele mai mici detalii situația din agricultură. Putem astăzi afirma că acest domeniul este cel pe care se mai ține economia țării?
- Nu consider că dețin expertiza chiar în detaliu și nu cred că sunt mulți care ar putea cunoaște și evalua absolut corect situația în acest domeniu și în special la etapa actuală. Evident, contribuția directă a agriculturii la PIB este de aproximativ 12 la sută, dar indirectă, probabil, ajunge la jumătate. Sub acest aspect, menționez că agricultura nu mai poate fi apreciată ca o simplă ramură a economiei naționale. Este un mod de viață, tradiții, etnografie, folclor, descrie istoria, evoluția și cultura unui popor dar și multe alte laturi spirituale și de altă natură ale societății. Țările puternic industrializate, cum sunt Germania sau Japonia, unde agricultura nu depășește 1,5-2,5% din PIB, acordă o atenție deosebită acestei ramuri. Să nu uităm că, în cazuri excepționale, o națiune poate supraviețui nu grație industriei, dar produselor fermierilor. Așa că nu numai economia țării, dar și noi ca popor ne bazăm esențial și categoric pe agricultură.
- Cât de mult a avansat agricultura în ultimii ani? Ne referim doar la metodele utilizate de fermieri sau chiar și la percepția consumatorului?
- Agricultura în țara noastră a avansat considerabil în ultimii ani. Da, nu per ansamblu, dar avem fermieri care sunt, practic, la nivelul celor mai dezvoltați agricultori din lume. Aceștia reprezintă motorul dezvoltării, cei de la care învață alții și modernizarea urmează o linie progresivă. Eu cred că nu numai fermierii, dar și consumatorii se pot mândri cu faptul că au acces la unele dintre cele mai bune produse alimentare din lume. Evident că vecinătatea cu Uniunea Europeană ne ajută foarte mult. Transferul de tehnologii și accesul la cele mai eficiente inputuri au dat un imbold puternic dezvoltării.
„Nimeni nu trebuie să selecteze pe criterii subiective producătorii care doresc să exporte”
- Cum stăm la capitolul export? Cine beneficiază de piețile de desfacere a produsului autohton? Există anumite criterii, după care producătorii sunt selectați pentru a-și vinde marfa în Europa și CSI? Dacă da, care sunt acestea?
- Specificul țării noastre, care nu are alte resurse naturale, decât terroir-ul nostru nemaipomenit, obligă sectorul agroindustrial să fie orientat masiv către export. Atunci când se importă 80-90 la sută din resursele materiale de producție ale exploatațiilor agricole, țara nu are altă soluție mai rațională. Facilitarea accesului la piețele de desfacere și promovarea strategică, extensivă și intensivă a produselor autohtone este o obligativitate nu numai pentru fermieri, dar și pentru stat. Referitor la acest subiect, faptul că după semnarea Acordului de Asociere, UE și-a deschis generos piețele pentru produsele noastre, trebuie serios apreciat și utilizat la justa valoare, continuând pătrunderea masivă pe această piață enormă, sigură și în dezvoltare. Lupta pentru piețe de desfacere e marea responsabilitate a guvernelor oricărei țări normale. Nimeni nu trebuie să selecteze pe criterii subiective producătorii care doresc să exporte. Statul e obligat să susțină toți exportatorii și să lupte pentru piețele cu potențial, fie ele din UE, CSI sau alte țări. Când japonezii mă întrebau cum a fost cu embargourile la vin și fructe, le-am explicat că tot așa cum s-ar fi simțit ei dacă SUA sau UE le interzicea exportul autoturismelor Toyota și Nissan. Iar dacă țara importatoare permite numai unor regiuni să acceadă în piața lor, nu este altceva decât politică informală și implicare brutală în interesele țării exportatoare, mai ales dacă aceasta se bazează pe susținerea unor minorități naționale.
- Ce spun statisticile despre produsele exportate? Ce transportă agricultorii moldoveni peste hotare?
- Urmăresc în linii generale volumul exporturilor și nu prea sunt interesat de cifre, pentru că avem două mari calamități. Este vorba de COVID-19 și, până nu demult, relațiile proaste cu UE, inclusiv nerespectarea Acordului de Asociere. Numai datorită faptului că în 2014 am reușit să semnăm Acordul de Asociere și europenii au fost atât de deschiși și cooperanți și nu ne-au impus cote la vinuri, ne-au dublat cotele la fructe și alte produse alimentare, producătorii au supraviețuit și am evitat un colaps al ramurii. Așa că putem să ne mândrim de rapiditatea cu care astfel de produse, ca vinurile, strugurii, mierea și altele au devenit cartea noastră de vizită în multe țări. Imediat ce vom restabili relațiile cu UE, sunt convins că vom beneficia de cote și mai mari, dar și de alte facilități. Partenerii noștri din Vest nu numai că ne-au ajutat să realizăm cele mai complicate și indispensabile reforme, dar și finanțează o mulțime de proiecte de promovare a produselor noastre autohtone chiar pe piețele lor.
- În Japonia, țara din care ați revenit de curând, ce marfă produsă la noi a ajuns?
- Vă mărturisesc că Japonia este o piață extraordinar de favorabilă, dar și extrem de strictă. Dacă în Japonia exportatorul nu se îngrijorează că nu-și va primi banii pentru marfă, așa cum ne-au obișnuit unele piețe din fosta URSS, atunci respectarea angajamentelor contractuale, cerințele de inofensivitate, ambalajul și uniformitatea calității produsului sunt dure și nu pot fi negociate. Dar odată ce ai cucerit încrederea partenerului totul merge strună. Cel mai exportat și cel mai competitiv produs autohton în Japonia este vinul nostru. Sigur, se mai exportă miere, conservele fiind în curs de adaptare la piața de acolo, și alte produse, însă în număr nesemnificativ. Chiar dacă un măr acolo costă de la 2 la 5 dolari, un strugure de poamă de la 12 la 100 de dolari, iar kg de cireșe 30 de dolari, aceasta nu înseamnă că vom cuceri cu aceste produse piața niponă.
- A propos, niponii cred în agricultură? Ori ei sunt axați pe tehnologii și cartoful nu e pentru ei a doua pâine?
- Chiar dacă Japonia este puternic industrializată și dispune de cele mai moderne tehnologii, agricultura și agricultorii care aleg să activeze în acest domeniu sunt deosebit de respectați. Faptul că tehnologiile au umbrit cumva agricultura niponă, nu înseamnă că ei nu au agricultură avansată. Dacă mergeți în Hokkaido, o să vedeți o producere agricolă formidabilă. Se aplică cele mai moderne tehnologii de cultivare a tot ce se cere pe piața niponă și chiar pentru export. Multe procedee agricole sunt robotizate și se lucrează intens în acest domeniu. Noi ne mândrim mult cu gustul natural al fructelor și legumelor noastre. Dar trebuie să recunosc, că și agricultorii niponi, datorită cercetărilor științifice și implementării rezultatelor acestora, produc fructe și legume cu un gust surprinzător de bun. Poate gustul la struguri este puțin deosebit de ceea cu ce noi ne-am obișnuit, în schimb arată impecabil.
- Vinurile noastre se mai consumă unde?
- Dacă mă întrebați de Japonia, atunci vreau să vă spun că majoritatea vinurilor noastre se vând prin restaurante și prin intermediul magazinelor online. Se mai găsesc și prin unele rețele de supermarket. Consumul vinului de calitate în Japonia este un trend relativ nou. Vinul de calitate se consideră o băutură elegantă și inteligentă, cu statut de lux și consumul lui este în creștere continuă. Noi am reușit să ne plasăm în spectrul mediu de prețuri și acesta este un început de bun augur ,pentru că vin ieftin și de calitate joasă este din abundență în așa numitele convenience store. Astăzi piețele principale pentru vinurile noastre sunt România, Polonia, Cehia și alte țări europene. O creștere importantă a exporturilor de vin a fost înregistrată în China, piață cu un potențial excepțional de desfacere.
„Ramura zootehnică a ajuns defavorizată și în continuă degradare în ultimii ani”
- Se tot discută că statul nostru cam șchiopătează la capitolul susținerea domeniului pe care l-ați gestionat cu brio. Chiar nu există bani pentru subsidii și granturi sau și aici se acordă în mod preferențial?
- În toate țările industrializate, agricultura este subvenționată masiv, pentru că reprezintă ceva mai mult decât o simplă ramură a economiei. Noi cunoaștem despre programele Europene de subvenționare a membrilor UE, dar și a țărilor în proces de aderare, cum a fost SAPARD. Oricât de mult ne-am dori noi, bugetul unei țări sărace, așa cum este Republica Moldova, nu va reuși să satisfacă cerințele agricultorilor. În astfel de circumstanțe, produsele noastre pe piețele țărilor, unde agricultura este subvenționată semnificativ, devin necompetitive chiar dacă poate sunt cu mult mai gustoase. Ele, din păcate, sunt apreciate cu ochiul, nu cu gustul. Așa că agricultorii noștri sau exportatorii întotdeauna vor fi defavorizați și vor fi bucuroși să-și vândă marfa cu cel mai mic profit. De aici lipsa potențialului investițional și, evident, decalajul dintre noi și țările dezvoltate va crește pe viitor și mai tare. Concluzia sau să zicem mai direct – salvarea, este integrarea europeană. Cu cât mai mult vom ignora acest lucru, cu atât mai mult agricultura noastră va continua a fi una de subzistență, până nimeni nu va mai dori să muncească în domeniu, iar fermierii mici și mijlocii vor falimenta. Noi deja am ratat miliarde din suportul financiar oferit prin intermediul proiectelor, subvențiilor, creditelor preferențiale, din cauza unei politici în defavoarea interesului național și al cetățeanului de rând.
- Într-o lume civilizată, cine oferă sprijin fermierilor pe timp de criză?
- Sunt mai multe opțiuni. În lumea civilizată, cum ziceți dumneavoastră, sunt și companii de asigurare corespunzătoare. Evident că orice stat trebuie să aibă fonduri de rezervă pentru situații de criză, precum și alte mecanisme, potențial de a contracta credite favorabile. Din păcate, noi nu prea le avem. Așa că rămâne să umblăm cu mâna întinsă pe la FAO, USAID, BM și alte structuri internaționale. Dar și aici ne ciocnim cu problema că nu prea are cine pregăti profesionist cereri de finanțare, bine argumentate și convingătoare. Așa că mai de fiecare dată totul rămâne pe pielea țăranului.
- Am asistat de curând la adoptarea în premieră, de către Guvern, a Programului de dezvoltare a horticulturii pentru perioada 2021-2025, dar și a proiectului privind acordarea de suport financiar pentru ramura zootehnică. Cum explicați faptul că până acum se tot afirma că nu sunt bani și, brusc, au început să apară? E vorba de un populism sau e altul motivul?
- Este bine când sunt elaborate programe de dezvoltare sectoriale. De multe ori însă, din cauza potențialului intelectual redus și posibilităților financiare limitate, planurile rămân doar pe hârtie. Dacă programul respectiv vizează sau este direcționat multilateral ca să poată atrage și fonduri din proiectele internaționale, gen Compact, IFAD, 2KR și altele, atunci este primordial să fie elaborat și implementat. O altă problemă importantă este ramura zootehnică, care a ajuns defavorizată și în continuă degradare în ultimii ani. În 2014, am avut posibilitatea să lansăm un proiect de anvergură în acest domeniu prin atragerea creditului oferit de Guvernul Poloniei. Dar din cauza lăcomiei unor politicieni care nu se mai săturau de furat, l-am ratat.
- Vom avea, probabil, un nou ministru al Agriculturii. Ce i-ați recomanda? Și cine trebuie să dețină acest fotoliu?
- Nu cred că acesta va avea nevoie de sfaturile mele. Cum am specificat mai sus, acuma mulți dintre miniștri știu totul! Dar dacă va fi numit un ministru nou, care va avea nevoie de sfaturi, sigur că și eu și alți miniștri care s-au remarcat prin reforme și rezultate bune în perioada mandatului îi vom acorda suport cu plăcere. În general, până la o vreme, aceasta a fost o tradiție bună în ministerul nostru și mulți colegi din alte ministere ne invidiau că după mandat rămâneam prieteni și ne ajutam unul pe altul.
- Vă mulțumim!