După un sfert de secol petrecut în agricultură, Ion Arman spune că una dintre cele mai mari provocări ale fermierilor nu mai este doar clima sau piața de desfacere, ci lipsa specialiștilor pregătiți.
Activăm în agricultură de mai bine de 25 de ani și vedem tot mai clar că avem nevoie de oameni bine pregătiți. Specialiști în Republica Moldova sunt foarte puțini, iar această lipsă se resimte în tot sectorul, afirmă antreprenorul.
Deși a absolvit Institutul Tehnologic al Industriei Prelucrătoare, Ion Arman a ales să își dedice cariera agriculturii, dezvoltând împreună cu fratele său o afacere care produce astăzi fructe, legume și culturi de câmp.
În opinia sa, agricultura modernă are nevoie de tineri care să vină cu noi cunoștințe și să contribuie la dezvoltarea fermelor, iar oportunitățile de angajare nu lipsesc.

Dacă sunt tineri care vor să studieze agricultura și să-și construiască o carieră în acest domeniu, îi încurajez să o facă. Locuri de muncă sunt foarte multe, iar fermierii au nevoie de specialiști care să aducă idei noi și să ajute la dezvoltarea sectorului, spune Ion Arman.
Antreprenorul apreciază și măsurile de sprijin financiar destinate agriculturii, menționând că investițiile și programele de susținere sunt importante pentru dezvoltarea fermelor. Totuși, subliniază că tehnologia și finanțarea nu pot înlocui resursa umană.
Poți investi în utilaje și tehnologii moderne, dar fără oameni pregătiți este foarte greu să dezvolți o afacere agricolă competitivă, consideră acesta.
Într-o perioadă în care agricultura se confruntă cu provocări tot mai complexe, de la schimbările climatice la digitalizare și modernizarea tehnologiilor, mesajul antreprenorului este unul clar: viitorul agriculturii depinde de oamenii care aleg să se pregătească și să rămână să muncească acasă.
