Tot mai mulți tineri producători aleg să investească în livezi moderne de măr, adaptate cerințelor actuale ale pieței și condițiilor climatice. Un exemplu vine din satul Egoreni, raionul Soroca, unde Bogdan Oleinic dezvoltă afacerea de familie – Ilina SRL, pe o suprafață de 30 de hectare de livadă intensivă, care intră în acest an pe rod.
Investiția a venit în contextul în care plantația veche nu mai răspundea cerințelor pieței. Soiurile cultivate anterior și productivitatea acestora nu mai erau competitive, iar schimbările climatice au determinat o regândire completă a modelului de producție.
Livada era deja în vârstă, avea circa 15 ani, iar soiurile pe care le dețineam nu mai erau atât de rentabile. Cererea pe piață s-a schimbat foarte mult. Din punct de vedere economic nu mai era convenabil să mergem mai departe cu aceeași formulă. În plus, și schimbările climatice ne obligă să regândim totul. De aceea am schimbat total planul, tehnologia și abordarea.
În prezent, producătorul își propune tranziția către un sistem superintensiv, care să permită creșterea productivității și a competitivității pe piață.
Planificăm să investim și să ajungem la 100 de hectare de livadă superintensivă de măr, prun și alte fructe. Dacă vrem să facem agricultură modernă, trebuie să fim conștienți de nevoia investiției în sisteme care îți aduc productivitate și calitate.
Alegerea soiurilor a fost realizată în funcție de cererea pieței externe. În livadă au fost plantate soiuri precum Granny Smith, Golden, Gala, Fuji și Champion, care sunt solicitate pe piețele de export.
Nu mai poți planta ce se comercializa acum 10 sau 15 ani și să te aștepți la aceleași rezultate. Trebuie să te uiți la cererea consumatorului, anume acolo e răspunsul la ce se vinde bine.
Pe lângă alegerea soiurilor, investițiile vizează și tehnologii moderne, inclusiv sisteme de irigare și soluții pentru gestionarea riscurilor climatice.
Schimbările climatice își lasă tot mai greu amprenta și nu mai putem produce fără investiții. Acum, datorită sistemului de irigare, avem alte posibilități și putem merge spre producție sigură și bună.
Tânărul fermier spune că dezvoltarea afacerii este gândită pe termen lung, cu accent pe extinderea suprafețelor irigate și adaptarea continuă la cerințele pieței.
Nu îmi planific doar sezonul actual, ci mă gândesc la dezvoltare și pentru anii următori. Avem planuri mari și vrem să extindem suprafețele irigate treptat.
În acest proces, accesul la informație și la tehnologii noi este considerat esențial, iar participarea la instruiri și seminare de specialitate face parte din strategia de dezvoltare.
La nivel de sector, Republica Moldova are un potențial estimat de export de circa 140 de mii de tone de mere. În 2025, merele moldovenești au ajuns în 45 de țări, iar ponderea exporturilor către Uniunea Europeană a crescut la 34%, față de 18% în anul precedent. România rămâne una dintre principalele piețe de desfacere, iar prezența merelor moldovenești este în creștere și pe piețele din Orientul Mijlociu și Asia.
Modernizarea plantațiilor și orientarea către producția de calitate pentru export sunt obiective incluse și în Strategia de sustenabilitate Moldova Fruct 2026–2030, care vizează consolidarea competitivității sectorului pomicol.
