Discuția pornește de la o întrebare simplă: ce înseamnă astăzi pădurea pentru Moldova și de ce modul în care interacționăm cu ea a rămas, în mare parte, neschimbat timp de zeci de ani. Valeriu Istrati explică de ce modelele importate din alte țări nu pot fi copiate mecanic și de ce infrastructura de recreere trebuie construită în funcție de realitățile locale, nu după imagini văzute în Austria sau Scandinavia.
Noi am moștenit atât pădurea, cât și modul de interacțiune cu ea. Dar necesitățile comunităților de astăzi sunt diferite. Un traseu bun nu este cel construit frumos, ci acela care poate fi menținut și folosit în timp. Dacă infrastructura nu poate fi întreținută, ea moare imediat după lansare, explică invitatul.
Valeriu Istrati vorbește și despre lipsa unei culturi reale de recreere în natură în Republica Moldova. Potrivit lui, pentru mulți oameni, pădurea rămâne asociată mai degrabă cu picnicurile sau ieșirile ocazionale, fără o conexiune directă cu ideea de traseu, explorare sau mișcare în natură.
În acest context, conceptul de silvoturism începe să fie tot mai prezent în proiectele dezvoltate în ultimii ani. Până acum, au fost marcați și amenajați peste 350 de kilometri de trasee, inclusiv în fondul forestier și în apropierea Chișinăului.
Silvoturismul începe exact acolo unde se întâlnește omul cu pădurea. Noi avem deja infrastructura naturală: drumuri parcelare, drumuri forestiere, cărări dintre terenuri agricole. Ceea ce lipsește este logica de utilizare, infrastructura minimă și, foarte important, povestea care face un traseu relevant pentru oameni, spune Valeriu Istrati.
O parte importantă a discuției vizează legătura dintre infrastructura verde și sănătatea publică. Invitatul explică de ce investițiile în trasee și accesibilizarea pădurilor nu trebuie privite doar ca proiecte turistice, ci ca investiții directe în calitatea vieții și prevenția problemelor de sănătate.
Există studii care arată că un dolar investit în infrastructură de recreere poate economisi șapte dolari în sistemul de sănătate. Noi încă nu privim pădurea prin această perspectivă, dar într-o societate tot mai stresată și urbanizată, accesul la natură devine o necesitate, nu un lux, afirmă invitatul.
Podcastul abordează și problema pădurilor periurbane, folosite deseori хаotic, fără infrastructură minimă și fără o claritate privind modul în care acestea pot fi valorificate pentru comunități. Valeriu Istrati spune că multe dintre schimbările necesare nu pot veni exclusiv din partea instituțiilor, ci trebuie cerute și susținute de comunitățile locale.
Dacă într-o comunitate există o pădure care nu este amenajată și oamenii nu se simt în siguranță să meargă acolo, atunci primul pas este ca oamenii să spună că pentru ei acel spațiu contează. Instituțiile pot veni cu expertiză și soluții, dar utilizatorii finali sunt cetățenii, susține acesta.
Un alt subiect discutat este lipsa specialiștilor și dificultatea de a construi domenii noi într-un spațiu unde termenii, infrastructura și chiar modul de utilizare sunt încă neclare pentru mulți dintre actorii implicați.
În multe domenii noi, oamenii folosesc aceleași cuvinte, dar înțeleg lucruri complet diferite. Când spuneam «traseu», unii își imaginau o șosea, alții o cărare, alții un traseu GPS. Asta arată cât de la început suntem și cât de mult trebuie încă să construim inclusiv limbajul și cultura recreerii în natură, explică Valeriu Istrati.
Discuția face și o analiză despre modul în care Moldova începe să redescopere valoarea economică și socială a resurselor naturale, într-o perioadă în care tot mai multe comunități caută soluții pentru dezvoltare locală, turism și calitatea vieții.
Vizionați podcastul integral AICI