VITROHUB A ÎNCEPUT PRODUCEREA MATERIALULUI SĂDITOR LIBER DE VURUȘI. Detalii

29 dec 2021

Un laborator modern de producere a materialului săditor devirusat – Vitrohub Moldova – a fost creat în ţara noastră de compania EUROALUN, membră a Asociaţiei MOVCA, în colaborare cu Universitatea de Stat din Moldova. 
 
Scopul principal al creării acestui laborator este producerea de material săditor devirusat de alun. Vitrohub Moldova dispune şi de capacităţi pentru a obţine portaltoiuri de plante fructifere, perene de uz medicinal, precum şi decorative.
 
Vitrohub Moldova a fost creat în conlucrare cu experţi din Italia, parteneri ai Euroalun, care coordonează activitatea laboratorului şi contribuie la formarea de specialişti în materie pentru ţara noastră.
 
Laboratorul a realizat deja un ciclu complet de producere a plantelor ce a inclus etapele de multiplicare, înrădăcinare, transplantare şi preadaptare. În același timp a fost implementat şi un proiect de extindere a capacităţii de producere, ajungând în prezent la peste jumătate de milion de plante.
 
După ce a produs un lot de material săditor de alun, Vitrohub Moldova se află acum în proces de multiplicare a unei partide de portaltoi de piersic. Toată producerea se realizează la comandă.
 
Laboratorul dispune de o seră modernă, situată la baza de producere de la Puhoi a companiei Euroalun. În timpul apropiat va mai fi montată o seră şi va fi pus în funcţiune utilaj de producere a ghivecelor din hârtie biodegradabilă.
 
Materialul săditor produs la Vitrohub Moldova poate fi utilizat şi în cadrul agriculturii ecologice, inclusiv pentru extinderea livezilor sau pe terenurile certificate. 
 
Amintim că AGROMEDIA anunța încă la 10 septembrie curent despre lansarea Laboratorului Vitrohub intră AICI
 
Solicitat de noi, Sergiu Melnic,  manager calitate, compania EUROALUN, ne-a comunicat că „partenerii din Italia au lansat un asemenea laborator acolo, la ei, și noi, practic, am transpus tehnologiile în R. Moldova. Este vorba de biotehnologie, care s-a studiat și la noi, dar n-a existat posibilitatea să implice în proces și macroutilajele.”
 
 
loading ...