CRESC PREȚURILE LA LEGUME. Ce spune statistica și cât ne costă coșul minim de consum

12 apr 2021
Odată cu startul sezonului agricol de primăvară, consumul de legume ne va costa mai scump. Biroul Naţional de Statistică (BNS) anunță că, în luna aprilie, plătim mai mult pentru cartofi, roşii şi castraveţi. Astfel, potrivit BNS, în luna martie 2021 inflaţia anuală (pentru ultimele 12 luni) a constituit 1,49%, inclusiv 3,02%, la produsele alimentare.  
 
În luna martie curent, prețurile medii de consum, comparativ cu februarie, au crescut cu 0,96%. Pentru comparație - în luna martie 2020, faţă de februarie 2020, acestea au crescut cu 0,09%. Majorarea preţurilor medii de consum a fost determinată de scumpirea produselor alimentare cu 1,56 la sută, la mărfurile nealimentare cu 0,98 la sută și la serviciile prestate populației - cu 0,09 la sută.
 
În același context, în martie 2021, faţă de februarie 2021, s-au majorat preţurile la următoarele produse alimentare: ulei de floarea soarelui – cu 7,2%, legume proaspete – cu 6,4% (în special: varză – cu 16,6%, rădăcinoase – cu 6,9%, bostănoase – cu 6,4%,  tomate – cu 5,9%, castraveți – cu 5,7%, ciuperci proaspete – cu 5,5%, usturoi – cu 4,8%, ceapă uscată – cu 2,2%), cartofi – cu 5,4%, fructe proaspete – cu 3,2% (în special: struguri – cu 6,9%, citrice – cu 6,0%, fructe de livadă sămânțoase – cu 3,8%, fructe exotice – cu 2,1%), făină de grâu – cu 1,9%, crupe – cu 1,8%, pește proaspăt sau refrigerat – cu 1,3%, carne, preparate și conserve din carne – cu 1,2% (în special: carne de porc – cu 2,7%, carne de oi – cu 1,3%, carne de pasăre – cu 1,0%, carne de vită – cu 0,9%), semifabricate și produse finite din carne – cu 0,8%, conserve din carne – cu 0,4%.
 
Situația e la fel și în cazul fructelor. Un kilogram de struguri costă acum 83 de lei și 50 de bani, comparativ cu 77 de lei și 70 de bani, prețul cu care se vindea în februarie. Cel mai mult însă s-au schimbat prețurile la ulei.  O sticlă a ajuns să coste 38 de lei și 75 de bani, pe când în februarie era 35 de lei și 90 de bani. Şi hrișca s-a scumpit - de la 21 de lei și 75 de bani, la 22 de lei și 15 bani. Chiar dacă suntem în Postul Mare, plătim mai scump și pentru carnea de porc. Un kilogram costă 98 de lei și 90 de bani, cu doi lei mai mult decât in februarie.
 
S-au ieftinit, în schimb, ouăle de găină – cu 5,7%,  brânza de vaci, legumele congelate, cacao și praful de ciocolată – până la 0,1%.
 
 
loading ...