DE CE CRAPĂ ROȘIILE COAPTE? Cauze agronomice și soluții recomandate

Crăparea fructelor de tomate este una dintre cele mai frecvente probleme întâlnite în perioada de recoltare. Deși, în majoritatea cazurilor, nu este provocată de boli sau dăunători, fenomenul poate reduce semnificativ valoarea comercială a producției și poate favoriza apariția infecțiilor fungice și bacteriene.
 
Specialiștii susțin că principala cauză este dezechilibrul dintre ritmul de creștere al pulpei și elasticitatea epidermei fructului, determinat de variațiile bruște ale aprovizionării cu apă.
 
Oscilațiile de umiditate – cauza principală. Cel mai des, roșiile crapă după o perioadă de secetă urmată de ploi abundente sau de irigări excesive.
 
În timpul deficitului de apă, creșterea fructelor încetinește, iar coaja își pierde din elasticitate. Când plantele primesc brusc cantități mari de apă, rădăcinile absorb rapid umiditatea, pulpa fructului își mărește volumul într-un ritm accelerat, însă epiderma nu reușește să se întindă suficient de repede și cedează.
 
Fenomenul este cu atât mai pronunțat la fructele aflate aproape de maturitate, când coaja devine mai rigidă.
 
Temperaturile ridicate accentuează problema. În perioadele caniculare, temperaturile de peste 30–35°C reduc transpirația și modifică echilibrul hidric al plantei.
 
Dacă după câteva zile foarte călduroase urmează ploi sau irigări abundente, presiunea internă din fruct crește rapid, iar riscul de crăpare devine mult mai mare.
 
Totodată, diferențele mari dintre temperaturile de zi și cele de noapte favorizează apariția acestui fenomen.
 
Deficiențele de calciu și potasiu. Deși nu reprezintă cauza principală, nutriția dezechilibrată poate reduce rezistența epidermei.
 
Calciul contribuie la formarea pereților celulari și la rezistența țesuturilor, iar potasiul reglează circulația apei și acumularea zaharurilor în fruct.
 
Deficiențele acestor elemente fac ca epiderma să fie mai puțin elastică și mai predispusă la fisurare.
 
Soiul influențează sensibilitatea. Nu toate soiurile reacționează la fel. Soiurile cu fructe mari, foarte cărnoase sau cu coajă subțire sunt, în general, mai sensibile la crăpare decât hibrizii moderni, creați special pentru rezistență la transport și depozitare. Sensibilitatea este influențată și de caracteristicile genetice ale fiecărui hibrid.
 
Fertilizarea excesivă cu azot. Aplicarea unor doze mari de azot stimulează creșterea vegetativă și determină acumularea rapidă a apei în fructe. Dacă această creștere este însoțită de irigări abundente, presiunea asupra epidermei crește, iar probabilitatea apariției crăpăturilor este mai mare.
 
Cum poate fi prevenită crăparea roșiilor. Agronomii recomandă menținerea unei umidități constante în sol pe toată perioada formării și maturării fructelor.
 
Irigările trebuie efectuate regulat, cu norme moderate, evitând atât uscarea excesivă a solului, cât și udările abundente după perioade lungi fără apă.
 
Mulcirea cu paie, folie sau alte materiale organice reduce evaporarea și limitează oscilațiile de umiditate din zona rădăcinilor.
 
De asemenea, este recomandată fertilizarea echilibrată, cu un aport suficient de potasiu și calciu, evitând excesul de azot în faza de maturare.
 
În spațiile protejate, aerisirea și umbrirea în perioadele foarte călduroase contribuie la reducerea stresului termic asupra plantelor.
 
Fructele ajunse la maturitate deplină sunt cele mai vulnerabile la fisurare. Din acest motiv, recoltarea la timp, înainte de apariția ploilor sau a irigărilor abundente, poate reduce considerabil pierderile.
 
Deși roșiile crăpate rămân comestibile dacă sunt consumate imediat, acestea își pierd rapid valoarea comercială și devin mai expuse infecțiilor cu ciuperci și bacterii, ceea ce le reduce durata de păstrare.