PERSPECTIVELE DE EXPORT ALE FRUCTELOR MOLDOVENEȘTI. Iurie Fală: Trebuie să reducem fragmentarea excesivă a ofertei

16 nov 2022
Producătorii și exportatorii de mere, membri ai Asociației Moldova Fruct, au participat la un atelier de lucru, cu genericul ”Diversificarea piețelor pentru merele moldovenești”.
 
Participanții din cadrul evenimentului au discutat despre perspectivele de export ale fructelor pe noi piețe și depășirea barierelor de intrare pe piețele alternative, dar și menținerea pe piețele existente.
 
Cooperarea în interiorul sectorului este vitală pentru a face față concurenței pe piețele alternative. Mai mult, este necesar de a valida merele noastre pe piața din India și a asigura loturi competitive de soiuri de mere solicitate de cumpărătorii din Golful Persic, a identifica soluții de optimizare a costurilor mari de logistică, care reduc competitivitatea fructelor moldovenești în raport cu cele din Polonia, Serbia ș.a., a promova consumul de mere pe piața locală, care scade anual. Toate acestea reprezintă principalele obiective ale producătorilor autohtoni.


 
Potrivit Moldova Fruct, în anul curent, producția globală de mere în Moldova a fost de circa 400 de mii de tone, ceea ce constituie cu 40% mai puțin decât anul precedent. În perioada iulie-octombrie s-au exportat 31 de mii te tone de mere.
 
Totodată, se estimează că din recolta curentă circa 240 de mii de tone vor fi livrate pentru procesare, iar 12 mii de tone au fost deja comercializate pe piața locală. În depozitele frigorifice, la data de 1 noiembrie, sunt stocate aproximativ 117 mii de tone de mere, ceea ce este mai puțin cu aproximativ 100 mii de tone, față de 1 noiembrie 2021.
 
Chiar dacă în sezonul comercial 2021-2022 merele din Moldova și-au extins geografia exporturilor de la 18 la 28 de țări, acum trebuie să ne mobilizăm pentru a ne menține pe piețele existente, dar și pentru a ne extinde pe altele noi. Trebuie să reușim să cooperăm în export și să reducem fragmentarea excesivă a ofertei, care devalorizează eforturile de promovare a fructelor și reduc oportunitățile de pe piețele alternative,  a menționat Directorul executiv Moldova Fruct, Iurie Fală.  
 


Pentru a impulsiona diversificarea piețelor de export pentru mere și alte fructe, Moldova Fruct, cu suportul partenerilor de dezvoltare, a promovat fructele moldovenești la expozițiile internaționale de la Berlin, Madrid, Dubai, București. De asemenea, a  organizat mai multe misiuni de afaceri care s-au soldat cu stabilirea contactelor cu potențiali cumpărători. În același timp, la solicitarea Moldova Fruct, autoritățile publice au inițiat negocieri de reducere a barierelor de intrare pe piețele din India, Egipt și UE.
 
Cu referire la prioritățile sectorului pe termen mediu, producătorii au punctat necesitatea modernizării tehnologiilor de producere și post recoltă, facilitarea accesului la irigare etc. În acest context, a fost prezentat echipamentul de sortare și calibrare a merelor al companiei Elit Fruct, procurat cu suportul USAID, care permite sortarea merelor după greutate, conform cerințelor importatorilor din Orientul Mijlociu, reducând astfel de patru ori timpul de sortare și ambalare a merelor pentru un container maritim.
 
Evenimentul a fost organizat pe 14 noiembrie de Moldova Fruct cu suportul Proiectului USAID Competitivitate și Reziliență Rurală, Corporația Financiară Internațională în cadrul proiectului: „Reforma Climatului Investițional în Republica Moldova” și găzduit de compania Elit Fruct.
loading ...