Complexul de măsuri agrotehnice pentru diminuarea pierderilor de apă include:
1. Menţinerea solului ogor lucrat sau ogor cu mulci, deoarece cele mai mari probleme le fac buruienile care, fiind mai rezistente la secetă, invadează plantaţiile pomicole.
2. Măsuri de redresare a consumului de apă de către plantele pomicole şi menţinerea lor într-o stare fiziologic satisfăcătoare prin diferite procedee tehnologice:
- 2.1. Efectuarea tăierilor în verde prin care se elimină în primul rând ramurile slab dezvoltate, cele debile, precum şi a lăstarilor inutili pentru creşterea şi fructificarea pomilor în anul următor. Prin diminuarea cantităţii de suprafaţă foliară din coroana pomilor, scade intensitatea procesului de transpiraţie şi plantele pomicole suportă mai uşor intemperiile secetei.
- 2.2. Reglarea încărcăturii de rod a pomilor prin suprimarea ramurilor slabe, supraîncărcate cu fructe; scurtarea ramurilor de rod în scopul micşorării raţionale a încărcăturii conform potenţialului individual de productivitate; rărirea manuală şi chimică a fructelor. La baza stabilirii încărcăturii pomilor cu rod este pus coraportul între numărul optimal de frunze şi cantitatea de fructe. Unui fruct de măr sau păr îi revine 30-40 frunze, 50-60 frunze la un piersic, 2-3 frunze la o vişină etc. În plus, la măr şi păr trebuie să existe un coraport de 1:3 între microstructura roditoare şi macrostructura vegetativă, iar mugurii micşti să reprezinte 30% din totalul mugurilor. La speciile sâmburoase, mugurii floriferi au o pondere mai mare comparativ cu mugurii vegetativi.
3. Irigarea cu cantităţi limitatoare de apă în cazul unde este posibil. Utilizarea instalaţiilor destinate pentru irigaţie cu consum limitat de apă constituie sursa principală de umiditate în perioada de secetă. Apa provenită din ploi şi de la topirea zăpezilor să fie consumată eficient, deoarece constituie cel mai important factor stabilizator în combaterea secetei.
În perioada de secetă, cea mai raţională metodă de a menţine plantele pomicole într-o stare fiziologică activă este irigarea prin picurare, care permite folosirea raţională a apei. În anii secetoşi, toamna, după recoltarea fructelor, de efectuat udarea de aprovizionare, ca umiditatea solului să constituie 90% din capacitatea de reţinere a solului. Aceasta permite de a majora suprafaţa de asimilare a apei de către sistemul radicular şi stabilizarea producţiei de fructe în anul ulterior.
De efectuat irigarea, unde este posibil, cu menţinerea umidităţii solului nu mai mică decât 70% din capacitatea de câmp. În plantaţiile afectate de secetă hidrică de efectuat irigarea de răcorire, care constă în irigarea prin aspersiune deasupra pomilor cu cantităţi mici de apă de câţiva milimetri, pentru a asigura un microclimat mai prielnic în coroane în zilele caniculare. La o oră după această udare, temperatura aerului în coroană s-a micşorat de la 32°C la 27°C, iar umiditatea relativă a aerului a crescut de la 40 la 75%.
4. Se recomandă efectuarea fertilizărilor radiculare şi extraradiculare cu îngrăşăminte de azot. În anul după expirarea secetei, pomii sunt epuizaţi, conţinutul substanţelor de rezervă, este redus, sistemul radicular parţial este afectat. Doza îngrăşămintelor de azot de majorat cu cca. 15-20% în comparaţie cu recomandările propuse pentru plantaţiile neafectate de secetă. Aceasta se efectuează, deoarece potenţialul fiziologic, inclusiv cel de creştere este redus, în special în prima jumătate a perioadei de vegetaţie, când se formează un număr limitat de lăstari şi respectiv se diminuează suprafaţa foliară a plantelor pomicole.
Atenţie deosebită se atrage la fertilizarea extraradiculară cu îngrăşăminte complexe (Cristalon, Poly Feed, Master, Solucat, Agroleeaf Power, Grogeen etc.), având în vedere potenţialul redus al sistemului radicular.
5. Protecţia integrată a plantaţiilor pomicole trebuie efectuată foarte riguros, deoarece pomii slăbiţi sunt mai puternic afectaţi de boli şi dăunători, fapt care atrage după sine necesitatea tratamentelor fitosanitare mai stricte, pentru a nu stopa dezvoltarea plantelor.
Măsurile principale de regenerare a pomilor afectaţi de secetă constau în:
Tăierile de formare în plantaţiile tinere rezultă în funcţie de specia cultivată şi forma de coroană aleasă. La speciile sămânţoase, pomii se formează după sistemul aplatizat, ori rotund cu gabarite mici. La speciile sâmburoase, cele mai recomandate coroane sunt piramidele şi vasul ameliorat. Necătând la forma aleasă, se evidenţiază şarpantele şi axul, dacă este posibil se proiectează viitoarele subşarpante şi ramurile de garnisire.
În perioada de repaus, scurtarea ramurilor de prelungire a şarpantelor şi subşarpantelor se efectuează la 1/3 din lungimea lor. În cazul fondării plantaţiei pomicole în an însoţit de secetă, tăierile constau în evidenţierea viitoarelor şarpante şi a axului, scurtarea elementelor menţionate se va efectua la 2-3 muguri.
În perioada de vegetaţie, tăierea în verde se va efectua după posibilitate de 2-3 ori. Prima operaţie în verde de efectuat, când lăstarii ating lungimea de circa 15-20 cm. Se elimină concurenţii şi lăstarii verticali care cresc în interiorul coroanei. Se aleg lăstarii de prelungire a şarpantelor şi axului, se corectează, prin transfer la un lăstar exterior, unghiurile de înclinare ale ramurilor principale.
A doua operaţie în verde, de efectuat la finele lunii mai, prima decadă a lunii iunie, când lăstarii ating lungimea de 40-45 cm, se scurtează la 1/3 lăstarii de prelungire pentru a favoriza emiterea lăstarilor anticipaţi, se va mări unghiul de ramificare şi se vor garnisi viitoarele şarpante şi axul cu creşteri anuale. Se corectează unele omiteri de la prima intervenţie în verde. Se elimină lăstarii afectaţi de boli şi dăunători.
A treia operaţie în verde se poate de aplicat la necesitate, dacă la finele lunii iunie lăstarii de prelungire ai axului şi şarpantelor expuse anterior tăierilor depăşesc lungimea de 50-60 cm şi au o stare de creştere activă. Acestea se scurtează cu 10-12 cm mai sus de locul unde sunt necesare ramificări. După scurtare se formează lăstari anticipaţi, din care ulterior se alege lăstarul de prelungire, ramificări de schelet şi de garnisire.
Tăierile din perioada de repaus trebuie să aibă un grad mai sporit de intervenţie, comparativ cu pomii cu dezvoltare fiziologică normală. Sarcina principală a tăierilor din perioada de referinţă constă în reducea numărului punctelor de fructificare şi creştere şi direcţionarea potenţialul vegetativ în primul rând spre obţinerea lăstarilor normali şi formaţiunilor de rod mai puternice.
În cazul când creşterile anuale ale ramurilor de schelet au 12-15 cm lungime, pomii sunt expuşi tăierilor de reîntinerire. Se recomandă de efectuat tăierea ramurilor de schelet în lemn de 3-5 ani deasupra unei ramificaţii laterale, care devine terminală, ori o înlocuieşte pe cea eliminată. În rezultatul acestei tăieri, pomii îşi recapătă vigoarea, creşterile de prelungire ating 30-40 cm lungime şi revin la o stare fiziologic activă pentru următorii 4-5 ani. Pentru a obţine o bună stimulare a creşterilor se recomandă ca tăierea să fie asociată cu aplicarea fertilizărilor conform recomandărilor în vigoare în toamnă, ori primăvara devreme.
Pentru pomii cu o creştere a ramurilor anuale mai mare, se recomandă de eliminat până la 1/3 din numărul de ramuri vegetative şi de rod. De regulă se elimină cele mai slabe, cele cu poziţie orizontală şi cu un număr mai mare de formaţiuni de rod. Ramurile anuale mai lungi de 45-50 cm se scurtează la 1/3-1/4 din lungimea lor, iar ramurile semischelet se scurtează în lemn de 2-3 ani pentru normarea încărcăturii de rod. Se va urmări și eliminarea ramurilor afectate de boli şi dăunători, care reprezintă un risc sporit de infectare sau se află în proces de uscare. La normarea încărcăturii cu rod a pomilor, numărul de fructe trebuie micşorat cu 1/5-1/4 în comparaţie cu pomii a căror stare fiziologică ar fi fost normală (ani fără secetă).
Bibliografie: BUNELE PRACTICI DE CREŞTERE A FRUCTELOR, STRUGURILOR ŞI POMUŞOARELOR ÎN CONTEXTUL SCHIMBĂRILOR CLIMATICE. Ghid practic pentru producătorii agricoli.