Găinile Brahma mai sunt numite, datorită dimensiunilor corporale, și „uriașul găinilor“. Sunt crescute pentru calitatea și gustul deosebit al cărnii. Găinile ajung ușor la greutatea de cinci kilograme, iar cocoșii la opt. Dar și uriașii Brahma sunt sensibili la boli și dăunători. Principalele boli ale acestor găini sunt: acariozele pielii și a penelor, astuparea gușii, boala marek, rahitismul, dizenteria roșie a puilor, guturaiul și tuberculoza.
Acariozele pielii și ale penelor
Această boală apare din cauza prezenței accarienilor, păduchilor, puricilor, ploșnițelor și a căpușelor care pătrund în piele și afectează organismul păsărilor. În timp, se formează cruste groase care supără găinile afectate în timpul mersului. Dacă nu sunt tratate, păsările devin invalide.
Astuparea gușii
Este o boală netransmisibilă și se manifestă prin refuzul păsărilor de a se hrăni, insuficienșa respiratorie, gușa moale și elastică la palpare. Gușa tare apare când găinile consumă hrană greu de digerat sau corpuri străine: oase, pietre, bețe. În aceasta situație, gușa se măreste și devine tare la palpare.
Boala Marek
Este cea mai răspândită boală limfoproliferativă a găinilor Brahma și este produsă de herpesvirus. Este o boală foarte contagioasă care se manifestă prin tulburări neurale și oculare, evoluează acut sau cronic. Se observă inflamarea nervilor periferici, a glandelor endocrine, a irișilor, organelor viscerale, mușchilor.
Produce pagube economice însemnate, pentru că numeroase exemplare afectate mor. Diagnosticul se face în urma examenelor de laborator: dacă a fost confirmată prezența virusului, păsările afectate sunt eliminate în cel mai scurt timp din grup.
Cea mai importantă regulă privind boala Marek este vaccinarea puilor la o vârstă de o zi. Tratamentul este dificil și este posibil numai în primele etape. Dacă apare o paralizie, de regulă, recuperarea completă nu are loc.
Sursa: AgroRomânia