Iluminatul
În toate halele nivelul de lumină trebuie să fie suficient astfel încât, fiecare pui să aibă un orizont vizual suficient pentru deplasare și orientare către furaj și apă. Intensitatea luminoasă urmărită este de 20 lucși, aceasta fiind necesară pentru a stimula un nivel de activitate al puilor și fără a crea probleme de sănătate și bunăstare. După 7 zile, se introduce un program de lumină de 18 ore lumină și 6 ore întuneric, cu perioade alternative de lumină și întuneric. Perioada minimă de întuneric continuu este de 4 ore., exceptând perioadele de semiîntuneric. Programul alternativ de lumina are efecte benefice asupra activității pasărilor.
Citiți și: CREȘTEREA PUILOR DE CARNE ÎN SISTEM INTENSIV
Ventilația
Ventilaţia corespunzătoare în adăpost asigură un control al temperaturii, al umidităţii şi calităţii aerului, deoarece acumularea de vapori de apă, căldură, gaze toxice şi particule de praf poate cauza disconfort şi stres puilor ceea ce predispune la apariţia de boli şi accentuarea unor probleme de sănătate. Creşterea nivelului de amoniac apare mai frecvent în perioadele reci ale anului şi, în special, dimineaţa. Nivelul de amoniac nu trebuie să depăşească 20 ppm, nivel care poate fi detectat olfactiv, iar la 25 ppm cauzează iritaţii ale pleoapelor, lacrimări, iritaţii nazale. Nivelul de CO2 nu trebuie să depăşească 3000 ppm.
Umiditatea relativă medie măsurată în interiorul adăpostului timp de 48 de ore nu trebuie să depăşească 70%, atunci când temperatura exterioară este sub 10°C. Factori interni care influenţează nivelul noxelor din adăpost: mărimea efectivului, greutatea păsărilor, rata de ventilaţie, temperatura în adăpost, nefuncţionarea corespunzătoare a echipamentului tehnic de ventilaţie, calitatea aşternutului. Factori externi care influenţează nivelul noxelor din adăpost: temperaturile exterioare scăzute sau crescute, vânt, precipitații.
Temperatura
Temperatura interioară nu trebuie să depăşească temperatura exterioară cu mai mult de 30C, atunci când temperatura exterioară măsurată la umbră depăşeşte 30 0C. După primele 2 zile temperatura se reduce sub 30oC cu 2-3oC/ săptămână până se ajunge la temperatura între 17 oC şi 23 oC. Puii de carne trebuie protejaţi faţă de temperaturi joase şi stres termic.
Citește și: CUM HRĂNIM ȘI ÎNGRIJIM GĂINILE IARNA
Așternutul
Așternutul trebuie să îndeplinească următoarele calități: să fie uscat şi friabil, să aibă o capacitate crescută de absorbţie, să nu influenţeze creşterea producţiei de noxe, să aibă un nivel scăzut de toxine şi fungi, să nu producă leziuni puilor, să fie într-o cantitate suficientă. În situaţia în care, pe anumite suprafeţe, așternutul este ud datorită instalaţiei de adăpare defecte, se va avea în vedere repararea acesteia şi înlocuirea cu un strat de așternut uscat.
Așternutul se foloseste doar pentru un singur ciclu de producție, refolosirea lui nefiind recomandată. Înalțimea optimă a așternutului este de 50-75 mm pe timp de iarna, respectiv de 20 mm pe timp de vară.