PROCEDURA DE ÎNREGISTRARE A MEDICAMENTELOR DE UZ VETERINAR VA FI SIMPLIFICATĂ

29 mai 2024
Procedura de înregistrare a medicamentelor de uz veterinar, autorizate de Agenția Europeană pentru Medicamente, ar putea fi simplificată. Comisia agricultură și industrie alimentară a aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, raportul la un proiect de lege care prevede acest lucru.
 
Potrivit documentului, pentru eliberarea certificatului de înregistrare a medicamentului de uz veterinar, autorizat de Agenția Europeană pentru Medicamente, solicitantul va depune o cerere la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA). Cererea va fi însoțită de caracteristicile medicamentului, un model de etichetă și prospectul acestuia în limba română. În prezent, cererea se depune concomitent cu dosarul normativ tehnic al medicamentului și cele două mostre de produs finit, prezentate în ambalajele în care urmează a fi comercializate.
 
Procedura de eliberare a certificatului de înregistrare pentru un medicament se va realiza în termen de 30 de zile calendaristice de la data depunerii cererii. Perioada de valabilitate care se va acorda pentru certificatul de înregistrare a medicamentului va fi corespunzătoare cu perioada autorizată de către Agenția Europeană pentru Medicamente.
 
Potrivit autorului inițiativei legislative, deputatul PAS Alexandr Trubca, președintele Comisiei agricultură și industrie alimentară, modificările legislative propuse rezultă din necesitatea creării condițiilor ca medicamentele de uz veterinar, care au fost în prealabil înregistrate centralizat de către Agenția Europeană pentru Medicamente, să fie importate și plasate pe piața Republicii Moldova printr-o procedură simplificată de înregistrare. Prin implementarea proiectului de lege va avea loc o creștere a spectrului de medicamente de uz veterinar la care fermierii vor avea acces, precum și o diminuare a prețurilor în condițiile în care importatorii nu vor mai avea necesitatea reînregistrării produselor în cauză și în Republica Moldova, a subliniat deputatul Alexandr Trubca.
 
De menționat că, în perioada stării de urgență, a fost permis importul medicamentelor de uz veterinar neînregistrate în Republica Moldova, dar înregistrate centralizat de Agenția Europeană pentru Medicamente, prevedere care a fost abrogată o dată cu încheierea stării de urgență.
 
Proiectul va fi propus spre aprobare în prima lectură în plenul Parlamentului.
loading ...