Avem sectoare diferite, unele mai bine dezvoltate, altele mai slab. Dar, în general, rapița arată bine. Zilele acestea luăm măsurile corespunzătoare contra dăunătorilor. Aplicăm un insecticid, am ales „Decis Expert” de la Bayer. Lucrăm cu agregatul „Patriot”, lățimea 36, 200 de litri de soluție la hecar. Condițiile climaterice permit efectuarea lucrărilor și profităm. Erbicidarea o vom efectua la momentul potrivit, deocamdată, nu este nevoie, menținează Andrei Josan, agronom.
Anterior, la culturile de toamnă a fost administrat și îngrășământul lichid. S-a ales acest tip de fertilizanți pentru că, în această perioadă, are mai puține pierderi la hectar.
În câteva zile, începe campania semănatului de primăvară
După arătura de toamnă, au fost nivelate toate câmpurile și pregătite pentru semănat. Ne propunem să efectuăm o singură lucrare a cîmpului, să nu intervenim și cu cultivatoarele în primăvară.Patul germinativ este pregătit, urmează să tratăm semințele. Tehnica agricolă – semănătorile, tractoarele sunt gata să intre în câmp. Personalul este instruit. Așteptăm momentul potrivit. După data de 5-7 aprilie, cum avem temperatura solului corespunzătoare la adâncimea de semănat, începem cu floarea soarelui, spune Artur Lesco, director de producție Verum Group.
Cât despre precipitații, luna martie nu ne-a bucurat la acest capitol. Dacă norma pentru această perioadă este 45-50 mm, noi am avut doar 10 mm. În aprilie, după normă, ar trebui să fie 60 mm, sperăm ploaia de azi și poate și zilele următoare să îmbunătățească situația, menționează specialiștii.
Tare mult ne-am dori să avem cel puțin media de 450-500 de mm, dar să fie uniform. Din acest motiv, am decis să trecem la noile tehnologii de conservare a apei în sol. Să nu cultivăm în primăvară, prin această lucrare, pierdem cca 10-15 mm din umiditate, iar la 2 cultivații sunt 30 mm.
Noi am planificat deja să trecem treptat la agricultura conservativă. Ne propunem în august să semănăm culturile de toamnă pe zero lucrări. Parcul de tractoare este dotat cu tehnica necesară, poate reușim să mai cumpărăm din utilaje performante, precizează Andei Josan.
Meteorologii transmit temperaturi negative în timpul apropiat, fermierii își fac griji cum vor rezista plantele de cultură, dar au mari speranțe că vor depăși cu brio această încercare.
Sperăm că vom trece cu bine. Planta luptă pentru viață ca și orice organism și își va reveni, chiar dacă vor fi unele pierderi, sperăm nesemnificative. De suferit vor avea mai mult frunzele mai dezvoltate, mai avansate în creștere, dar planta va da alte frunzulițe din punctul de creștere. Important temperaturile negative să nu țină mult timp, spune agronomul, Andrei Josan.