Un administrator de întreprindere a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală de peste 3,7 milioane de lei, în urma exportării miezului de nucă și a nucilor în coajă, în România și Turcia. Bărbatul de 40 de ani ar fi comis faptele în perioada octombrie-decembrie 2015 și a avut venituri de peste 30 de milioane de lei, transmite AGROMEDIA, cu referire la TV8.md.
Autoritățile au fost sesizate în toamna lui 2019 de către administratorul de insolvabilitate al întreprinderii vizate, care a observat urme ale evaziunii fiscale investigate, iar la începutul lui 2020 oamenii legii au pornit urmărirea penală.
Potrivit PCCOCS, inspectorii fiscali au solicitat achitarea de către învinuit a penalităților și amenzilor de peste opt milioane de lei. Totodată, procurorii au solicitat și obținut aplicarea sechestrului pe bunurile imobile ale acestuia.
Învinuitul a fost condamnat recent într-un dosar penal trimis în judecată de procurorii PCCOCS – contrabandă cu miez de nucă de 57 de milioane de lei exportat în Turcia, prin folosirea frauduloasă a contractelor fictive.
Dosarul penal pentru evaziunea fiscală investigată a fost expediat pentru examinare Judecătoriei Bălți.