Locul în asolament - având în vedere că Roiniţa, în funcţie de modul de întreţinere, rezistă pe acelaşi loc 3-8 ani, ea poate fi cultivată în afara asolamentului, alegându-se pentru aceasta cele mai curate terenuri. Ca plante premergătoare, foarte potrivite pentru cultura Roiniţei sunt borceagurile pentru masă verde şi fân, leguminoasele timpurii pentru boabe şi cereale. Pentru reuşita culturii planta premergătoare trebuie să lase solul bine structurat şi aprovizionat cu substanţe nutritive şi în mod deosebit curat de buruieni. Solele infestate cu buruieni perene sunt total necorespunzătoare pentru Roiniţă.
Fertilizarea - nu există cercetări multianuale privind sistemul de fertilizare al acestei specii. În cele ce urmează, recomandările se bazează pe unele observaţii în condiţii de producţie şi pe analogia cu alte specii înrudite.
Roiniţa reacţionează foarte puternic la acţiunea gunoiului de grajd, care se poate administra în doze de 20-25 tone/hectar, dar cu condiţia ca acesta să fie fermentat şi absolut curat de seminţe de buruieni. Lipsa gunoiului de grajd poate fi suplinită prin utilizarea îngrăşămintelor minerale în următoarele doze: azot 50-60 kilograme/hectar substanţă activă, fosfor 40-50 kilograme/hectar substanţă activă şi potasiu 45-50 kilograme/hectar substanţă activă. Cu excepţia azotului, care se administrează primăvara, o dată sau fracţionat, toate celelalte îngrăşăminte se vor administra toamna: gunoiul de grajd sub arătura de bază, iar fosforul şi potasiul se vor încorpora o dată cu ultima discuire. Potasiul se va aplica în cantităţi mici, pentru menţinerea echilibrului substanţelor nutritive şi numai pe solurile sărace în acest element. Dozele de îngrăşăminte minerale menţionate se repetă în fiecare an.
Pregătirea solului - se realizează în funcţie de planta premergătoare şi de gradul de aprovizionare a solului cu apă. Astfel, după premergătoare timpurii, în condiţii de umiditate suficientă se execută direct arătura adâncă la 28-30 cm. Se va utiliza plugul în agregat cu grapa stelată. Dacă solul este uscat şi nu se poate executa arătura, imediat după eliberarea terenului, acesta se va discui, pentru distrugerea buruienilor, iar arătura se va executa după prima ploaie. După premergătoare mai târzii, se execută direct arătura adâncă. Însămânţarea directă impune o pregătire minuţioasă a patului germinativ. În acest scop, terenul bine discuit şi nivelat se va pregăti pentru semănat cu ajutorul combinatorului. Ultima lucrare înaintea semănatului va fi tăvălugitul executat cu tăvălugul inelar. În cazul înmulţirii prin răsad, ogorul bine nivelat se discuieşte şi se va lăsa cât mai afânat.
Modul de înmulţire - Roiniţa se poate înmulţi prin sămânţă, semănată direct în câmp, prin răsad şi prin despărţirea tufelor bătrâne sau prin înrădăcinarea butaşilor verzi. Semănatul direct în câmp este metoda cea mai ieftină de înmulţire, dar se poate aplica numai pe terenuri foarte curate şi în zone cu primăveri umede. Reuşita culturilor semănate direct este condiţionată de modul de pregătire, de uniformitatea patului germinativ şi de prezenţa umidităţii în stratul superficial al solului. Este obligatoriu tăvălugitul terenului atât înainte, cât şi după semănat. Înmulţirea prin răsad este o metodă costisitoare, dar mult mai sigură. Producerea răsadului se realizează în straturi reci, pregătite asemănator celor din legumicultură. Înmulţirea prin desfacerea tufelor îmbătrânite se realizează prin desfiinţarea plantaţiilor vechi, constituind o metodă ieftină, cu ajutorul căreia se pot obţine rezultate foarte bune. Tufele bătrâne se scot cu ajutorul casmalelor sau cu plugul fără cormană. Tufele scoase de despart prin segmentare, se replantează în gropi făcute manual sau în rigole deschise cu ajutorul rariţelor montate pe cultivator. Înmulţirea prin înrădăcinarea butaşilor verzi se practică numai în lucrările de ameliorare pentru multiplicarea rapidă a unor forme foarte valoroase.
Epoca de semănat-plantat - semănatul direct în câmp se poate executa cel mai bine toamna devreme (septembrie), pentru ca plantele răsărite să formeze rozeta, sau „sub iarnă“ (noiembrie), pentru ca seminţele să răsară primăvara. Semănatul din primăvară este riscant şi este posibil numai în zonele cu umiditate suficientă. Epoca de semănat pentru producerea răsadului este primăvara devreme. Transplantarea răsadului sau a porţiunilor obţinute prin despărţirea tufelor se execută toamna (octombrie) sau primăvara, imediat ce se poate intra în câmp (sfârşitul lunii martie, începutul lunii aprilie).
Citește și: CUM SE CULTIVĂ FACELIA
Distanţa de semănat-plantat - distanţa între rânduri, la semănatul direct în câmp, este de 50-62,5 cm, iar adâncimea de semănat de 0,5-1 cm. În straturi, distanţa dintre rânduri va fi de 15-20 cm, iar adâncimea de semănat de 0,5 cm. Plantatul răsadului la loc definitiv se execută manual, cu plantatorul, pe teren marcat sau cu ajutorul maşinii de plantat răsaduri MPR 4 (6). Distanţa de plantare este de 50-60 cm între rânduri şi 20-25 cm între plante, punându-se în fiecare cuib câte 2-3 fire de răsad. Terenul destinat realizării unei noi plantaţii cu material obţinut prin despărţirea tufelor se va marca în prealabil la distanţă de 60 cm între rânduri şi 30 cm între plante.
Norma de sămânţă-răsad - la semănatul direct se utilizează 8-10 kg/ha sămânţă, urmărindu-se realizarea unei densităţi de 20-30 plante/mp. Se recomandă a se utiliza ca plantă indicatoare circa 0,2 kg/ha de sămânţă de salată. Pentru realizarea răsadului necesar plantării unui hectar se va utiliza 0,5 kilograme de sămânţă pentru 100 de metri pătraţi de straturi. Pentru un hectar sunt necesare 150.000-200.000 de fire răsad.
Lucrările de întreţinere - constau în menţinerea curată a plantaţiilor prin praşile şi pliviri repetate. Intervalele dintre rânduri se vor prăşi mecanic, iar între plante manual, cu sapa. Mass recomandă combaterea buruienilor şi pe cale chimică, utilizând erbicidele indicate de către specialiştii agronomi din zonă. Erbicidele se vor aplica imediat după semănat sau înaintea transplantării răsadului. Este bine ca toamna, după ultima recoltare, să se execute, cu ajutorul rariţei, o lucrare de muşuroire a plantelor.
Boli, dăunători, combatere - atât bolile, cât şi dăunătorii Roiniţei sunt practic puţin studiaţi, dată fiind extinderea redusă a acestei specii. Totuşi, culturile de Roiniţă sunt atacate de rugină (Puccinia menthae Pers.), care apare sub formă de pete ruginii, în special pe frunze, şi de pătarea brună a frunzelor (Phleospora melissae Desm.), Parisi şi Septoria mellisae Bull.), care produc însemnate pagube prin deprecierea calităţii frunzelor şi prin defolierea prematură a tulpinilor. Combaterea acestor boli este puţin studiată şi de aceea se recomandă aplicarea cu stricteţe a măsurilor de igienă culturală.
Citește și: CUM SE CREȘTE ALOE VERA
Recoltare - epoca de recoltare
În timpul perioadei de vegetaţie, cu excepţia primului an, la plantaţiile realizate prin sămânţă se obţin două recolte. Epoca optimă de recoltare este la sfârşitul butonizării şi apariţia primelor flori deschise. Prima recoltă se obţine, de regulă, în luna iunie, iar a doua în octombrie. Întotdeauna se va recolta pe timp însorit, călduros şi fără vânt, după ce s-a ridicat roua. Masa vegetativă recoltată se va transporta imediat sub şoproane pentru defoliere, în cazul obţinerii de frunze, sau se va pune la uscat.Modul de recoltare - recoltarea se execută manual, cu secera, şi numai culturile foarte curate de buruieni se pot recolta cu orice tip de cositoare. Defolierea plantelor pentru producţia de frunze se va realiza numai pe plante proaspăt recoltate, deoarece cele ofilite se defoliază foarte greu.
Prelucrarea materiei prime - uscarea - frunzele sau întreaga masă vegetativă se pot usca atât pe cale naturală, utilizându-se în acest scop toate spaţiile libere, care se vor pregăti pentru această operaţiune, cât şi pe cale artificială, în uscătoare cu aer cald, la temperatura de maximum 35 de grade Celsius. Se va acorda o atenţie deosebită manipulării şi uscării materiei prime, în caz contrar aceasta se va deprecia uşor.
Distilarea - obţinerea uleiului volatil se realizează după metoda distilării cu vapori de apă, una dintre cele trei metode de obţinere a uleiului volatil.
Citește și: CUM SE CULTIVĂ LAVANDA
Roinița/Melissa - beneficii
De la Roiniţă se folosesc frunzele, care conţin circa 11% substanţe minerale. A fost semnalată, de asemenea, prezenţa uleiului volatil (0,10-0,15%), care este compus din aldehide terpenice, ca citralul, sub formele stereoizomerice cis şi trans (cunoscut precum citral a şi b), din geraniol şi nerol.Frunzele de Melissa au acţiune antispastică, sedativă, coleretică, carminativă, stomahică şi antivirală. Se folosesc în indigestiile postprandiale, în nevroze, în dischinezii biliare şi în colite cronice.
Uleiul volatil de Melissa mai conţine citronelal, care îi conferă aromă plăcută, alcooli terpenici ca linalool, citronelol (Hermann, Borkowski). Pe lângă uleiul volatil, în frunze mai sunt prezenţi acizii cafeic, clorogenic, protocatechic, rosmarinic (labiatenic) (Hermann), precum şi enzime, o substanţă amară cristalizată, dar neindentificată, taninuri cu acţiune antivirală, circa 12% mucilagii (Dombrodwicz şi Brode), flavonoide, ca ramnazina şi 7-glucozida luteolinei (Viorica Cucu şi colaboratorii). Marea cantitate de triterpene o formează acizii oleanolic şi ursolic (Brieskorn şi Krause).
Sursa: Agrimedia.ro