În cadrul evenimentului european pentru produsele ecologice, Biofach 2024, Republica Moldova a reușit să-și consolideze poziția pe scena internațională cu produse ecologice finite. Eforturile Moldovei de a se remarca în domeniul ecologic au dat roade: unul dintre expozanți a stabilit două contracte mari, epuizând întreaga producție disponibilă.
De asemenea, au fost negociate colaborări importante, cum ar fi cel cu EDEKA din Hamburg, una din cele mai mari rețele de supermarketuri din Germania. Cu un flux impresionant de vizitatori, aproape 35.000 din 128 de țări, și o prezență puternică de 2.550 expozanți din 94 de țări, expoziția a fost un teren fertil pentru inovație, colaborare și recunoaștere internațională.
Anul acesta, este al cincilea an în care MOVCA reprezintă Republica Moldova la acest eveniment cu stand de țară, alături de membrii săi care au la moment capacitate de export. De menționat este faptul că anul acesta pentru prima dată Moldova și-a marcat prezența la expoziție cu produse ecologice procesate, adăugând astfel o valoare semnificativă la portofoliul său pentru export. Acest fapt a fost remarcat și de vizitatorii permanenți ai expoziției, care au observat evoluția sectorului în Moldova.
Cu siguranță impactul participării Asociației și membrilor săi la această ediție al Biofach va putea fi măsurat pe deplin pe parcursul întregului an, dar suntem siguri de faptul că produsele ecologice moldovenești au ieșit la un alt nivel pe arena mondială luând în calcul fluxul de vizitatori la standul MOVCA și negocierile purtate. Ne propunem pentru anul viitor să avem o gamă mai vastă de produse ecologice autohtone la Biofach, susține Vadim Curmei, directorul executiv al MOVCA.
Standul Moldovei s-a bucurat de un șir de vizitatori cum ar fi reprezentanții Consulatului General al Republicii Moldova la Frankfurt - Consul General și dl. Alexandru Vlasenco, Consilier economic, Ambasadoarea României Dna Adriana-Loreta STĂNESCU, Proiectul „Cooperarea germano-ucraineană în agricultura ecologică”, Președintele Centrului Cultural Româno - German „Dumitru Dorin Prunariu”, Asociaţia Operatorilor din Agricultura Ecologică – „BIO România”, Clusterul Agrar Internațional „Dnistr”, Asociația producătorilor bio din Suedia „Organic Sweden”, reprezentanții IFOAM.
Participarea Asociaţiei MOVCA la „BIOFACH” a fost posibilă datorită suportului acordat de proiectul USAID Moldova Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova și Agenția de Investiții a Republicii Moldova.