PROIECTE DIN DOMENIUL IRIGĂRII, FINANȚATE DE AGENȚIA FRANCEZĂ DE DEZVOLTARE

24 mai 2022
Moldova va beneficia de suport financiar din partea Franței pe mai multe domenii legate de mediu. Agenția Franceză de Dezvoltare va oferi țării noastre finanțare pentru dezvoltarea mai multor domenii, printre care: energetică, aprovizionare cu apă și canalizare, irigare și împădurire.

Este declarația făcută de Președinta, Maia Sandu, în urma întâlnirii sale cu directorul general al Agenției Franceze de Dezvoltare, Remy Rioux, în cadrul unei de lucru la Paris.

Salutăm deschiderea biroului Agenției Franceze pentru Dezvoltare la Chișinău, care va avea loc în curând. Agenția va sprijini proiecte importante în domeniul energetic și cel al irigării, al împăduririi sau al aprovizionării cu apă și canalizare, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, Maia Sandu a subliniat faptul că Franța este un partener important al Republicii Moldova, legătura dintre cele două state datorându-se atât apartenenței la spațiul Francofoniei, cât și relațiilor economice, culturale și interumane tot mai puternice.

Proiectele de dezvoltare, pe care Republica Franceză le va realiza în Moldova prin AFD, vor consolida și mai mult această prietenie și vor contribui la îmbunătățirea vieții cetățenilor noștri, a specificat Președinta.
 
loading ...