SFECLA DE ZAHĂR PROMITE RECOLTE BUNE. Producătorii sunt în așteptarea unui suport din partea statului

08 jun 2023
Sfecla de zahăr promite recolte frumoase anul acesta. Startul a fost unul bun, neafectat de intemperii, umiditatea suficientă din sol a permis dezvoltarea corespunzătoare a culturii.
 
Fermierii parteneri ai companiei „Sudzucker Moldova”, în 2023, au însămânțat cu sfeclă de zahăr o suprafața cu circa 15% mai mare decât anul trecut. Dacă vara nu va fi una secetoasă, așteptările producătorilor sunt mari.
 
Anii precedenți am avut situații când, din cauza vânturilor puternice, eram nevoiți se reînsămânțăm o parte din suprafețe, anul acesta, ne-a păzit Dumnezeu. În prezent, câmpurile sunt o frumusețe și ca densitate, și ca aspect, ceea ce ne face să credem că vom avea roadă bună, cel puțin, nu mai mică decât anul trecut.

Se datorează inclusiv faptului că a fost bine organizată campania de semănat și aproximativ 85% din suprafața totală a fost însămânțată până la ploile din aprilie. Au urmat precipitații generoase de până la 120 mm, ceea ce înseamnă cantitatea necesară pentru 3 luni. Ulterior, au fost efectuate în timp util toate procedurile de protecție a plantelor, a declarat pentru AGROMEDIA, Anatolie Gorodenco, șeful departamentului Materie Primă, „Sudzucker Moldova”.
 
Sfecla de zahăr este o cultură ce presupune cheltuieli și riscuri mari. Investițiile la hectar sunt între 47 și 50 de mii de lei. Fermierii care aleg să o cultive sunt asigurați, prin contracte cu producătorii de zahăr, că-și vor vinde producția. Dar cultura este una cu necesități mari de umiditate, respectiv, riscul că roada nu va fi cea planificată este major. O soluție este irigarea, sursele de apă, însă, nu sunt suficiente.
 
Am avut nenumărate discuții cu reprezentanții instituțiilor de resort despre posibilitățile de susține a sectorului de producere a sfeclei de zahăr. Am adus exemplu practicile implementate de către Comunitatea Europeană unde se acordă subvenții la hectar. Sfecla de zahăr este o cultură foarte costisitoare, iar majorările la fertilizanți, produse fitosanitare și motorină au crescut și mai mult investițiile anuale necesare.

În condițiile schimbărilor climatice, irigarea culturii de sfeclă de zahăr devine un criteriu tot mai necesar, întrucât umiditatea este factorul decisiv pentru obținerea unei recolte bune. În prezent, partenerii noștri care produc sfecla de zahăr au instalate sisteme de irigare pe aproximativ 10% din suprafața totală. Asta este puțin. Utilizăm irigarea mică acolo unde este posibil: gospodăriile agricole au în apropiere râuri mici sau sunt pe malul Prutului.

O problemă este lipsa surselor de apă și a sistemele mari centralizate de pompare a apei. Avem nevoie de un studiu de fezabilitate, de un proiect mare prin intermediul căruia să fie restaurate sistemele centralizate, așa cum s-a făcut în unele zone de creștere a legumelor.

Pentru a susține fermierii producători de sfeclă de zahăr cu care lucrăm, anul trecut am făcut un efort foarte mare și am majorat prețul la materia primă de la 700 la 1050 lei/tona. Anul acesta, prețul va depăși suma de 1100 de lei. În acest context, ar fi binevenită și contribuția statului, cel puțin cu o subvenție de 200 de lei la tonă, explică Anatolie Gorodenco.
 
În primăvara acestui an, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a anunțat că se lucrează la elaborarea unui regulament de subvenționare pentru a susține extinderea suprafețelor agricole însămânțate cu sfeclă de zahăr și pentru subvenționarea investițiilor în tehnologizare. Deocamdată, la modul practic nu a fost implementat nimic. Producătorii sunt în așteptare.
loading ...