Totul a început cu o postare. Găteam mult acasă, pentru copii, pentru prieteni. Îmi plăcea să aranjez frumos masa, să fac ceva cu mâna mea. Și, într-o zi, am glumit într-o postare: ce-ar fi dacă aș face o afacere din plăcerea mea de a găti?, își amintește Cristina.
Ce a urmat a fost surprinzător chiar și pentru ea. Like-urile au venit în valuri, apoi comentariile și, la scurt timp, primele comenzi. A început să gătească la aragazul simplu de acasă, cu un cuptor obișnuit și ustensilele din propria bucătărie.
La început era greu... Găteam pe toate cele patru ochiuri, totul fierbea, totul sfârâia. Nu aveam utilaje profesionale. Dar așa am început să câștig încrederea clienților – prin gust, prin simplitate, prin muncă.
După aproape un an de comenzi crescânde, Cristina a simțit că bucătăria ei devenea neîncăpătoare. Participa la cumetrii, pregătea mese festive pentru zile de naștere și evenimente speciale.
Simțeam că a venit momentul. Aveam nevoie de spațiu, de echipament, de un pas următor. Așa am început să caut granturi. Am reușit să obțin finanțare și să cumpăr cele mai importante echipamente – aragaz profesional, cuptor, hotă, mese de inox, frigider. Dar tot cu sprijinul soțului și al familiei mele am mers mai departe.
Inițial, visul era să instaleze echipamentul într-o pensiune pe care o renovau. Dar lucrările durau, așa că au luat o decizie curajoasă: deschiderea unui restaurant.
Spațiul era aproape o ruină. Terracota căzută, umezeală, pereți crăpați. Dar ne-am apucat de treabă. Cu mâinile noastre am renovat totul. Seară de seară, după ce culcam copiii, ne întorceam la muncă. A fost greu, dar și frumos.
Astăzi, restaurantul Cristinei este un loc cald, cu miros de bucate ca acasă. Plăcinte, sarmale, ciorbe de burtă, compoturi naturale și deserturi simple, dar pline de suflet.
Nu vreau să pară că noi facem lucruri nemaivăzute. Facem mâncare simplă, dar bună. Așa cum făceau mamele și bunele noastre. Și da, promovăm asta. E tradiția noastră și cred că merită să fie dusă mai departe.
Rețetele sunt promovate zilnic pe rețelele de socializare, iar fiica cea mare, Mihaela, s-a implicat în promovare și marketing digital.
Mi-a zis odată cineva că pierd vremea postând plăcinte pe Facebook. Dar eu știu că fără vizibilitate, nu există vânzare. Așa că postez, vorbesc cu clienții, îi ascult. Oamenii au început să vină. Unii doar să guste, alții să comande, alții să revină cu prieteni.
Cristina recunoaște că viața de antreprenor nu este ușoară. Lucrează șapte zile din șapte, iar de multe ori ziua nu se termină nici după miezul nopții.
Sunt obosită, uneori la capătul puterilor. Dar simt și o bucurie imensă. Pentru că fac ceva al meu, din mâinile mele. Când pun capul pe pieptul soțului seara, parcă știu că am mai trecut un hop. Și când văd clienții zâmbind, știu că a meritat.
Următorul pas este mutarea restaurantului în pensiunea de familie aflată în renovare. Cristina speră ca acolo să creeze un spațiu de relaxare, cu mâncare tradițională, experiențe locale și atmosferă de acasă.
Dacă aș avea un mesaj pentru alți tineri, mai ales pentru mame care stau acasă și cred că nu pot, le-aș spune: încercați. Faceți ceva cu mâinile voastre. Gătiți, creați, postați. Nu știi niciodată cine te vede, cine te aude, cine te susține.
Într-o țară în care tot mai mulți tineri aleg să plece, Cristina a ales să rămână și să clădească. Bucată cu bucată. Plăcintă cu plăcintă. Vis cu vis.