Material de Sergiu Panuța, Manager Tehnic și Înregistrări ADAMA
Se întâlnesc numeroase specii de Tenebrionidae, cunoscute ca insecte adulte sub denumirea populară de gândaci de întuneric sau gândaci negri, iar ca larvă sub denumirea de viermi-sârmă falşi. Dintre speciile de gândaci de întuneric mai frecvent întâlnite şi mai dăunătoare se consideră gândacul negru de stepă (Blaps halophila Fisch.), gândacul pământiu mare sau borza porumbului (Pedinus femoralis L.) şi gândacul pământiu (Opatrum sabulosum L.).
Gândacul negru de stepă - Blaps halophila Fisch
Gândacul negru de stepă are o generaţie la 2 ani. Iernează ca larvă de diferite vârste şi ca adult în sol şi pe sub diferite resturi vegetale. Primăvara, adulţii apar, de obicei, în aprilie, în primele zile calde şi populează terenurile însorite, preferând plantele prășitoare şi legumicole; mai rar se întâlnesc în culturile de cereale.
Plante atacate şi mod de dăunare. Adulţii nu produc daune, dar se întâlnesc pe sub diferite resturi vegetale unde se hrănesc cu diferite buruiene. Daune mari produc larvele care atacă boabele în germinare şi părţile subterane ale diferitor plante cultivate, ca: porumbul, sfecla, răsadul legumelor şi al tutunului, cartoful etc. Plantele atacate, mai ales în faza de răsădire, se îngălbenesc şi se usucă, iar tuberculii de cartof, rădăcinile de sfeclă şi morcov atacate putrezesc.
Combatere
Se recomandă: rotaţia raţională a culturilor în asolament; efectuarea arăturii de vară şi de toamnă imediat după recoltarea culturilor ceea ce contribuie la distrugerea stadiului aflat în sol (larve în diferite vârste, insecte adulte); dezmiriştirea, discuirea, prelucrarea repetată a solului dintre rândurile culturilor prăsitoare în perioada depunerii ouălor, apariţiei larvelor şi transformării lor în pupe; aplicarea îngrăşămintelor organice şi minerale, mai ales acelor azotate şi fosfatice (azotat de amoniu şi superfosfat), care sporesc dezvoltarea plantelor devenind mai rezistente la atac, având şi o acţiune nocivă asupra larvelor; plantarea sau însămânţarea culturilor în termene optime, cu seminţe cu o valoare biologică înaltă, în terenuri bine pregătite şi fertilizate, ce contribuie la o bună germinaţie şi un bun ritm de dezvoltare, obţinându-se plante viguroase care sunt mai rezistente la atacul larvelor; distrugerea buruienelor, în special a pirului planta-gazdă preferată a dăunătorului; în primăvară, cultivarea repetată a solului, înainte de înfiinţarea culturii; cultivarea soiurilor de plante rezistente la atacul dăunătorului; capturarea insectelor adulte cu ajutorul capcanelor cu feromoni specifici.
Gândacul negru - Pedinus femoralis L.
Gândacul negru are o generaţie la 2 ani. Iernează ca insectă adultă în straturile superficiale ale solului, sau sub diferite resturi vegetale, şi ca larvă, în sol, la adâncimi de 20-40 cm.
Plante atacate şi mod de dăunare. Gândacul negru este o specie polifagă, atacă diferite specii de plante cultivate şi spontane. Atacă atât ca adult, cât şi ca larvă. Adulţii atacă frunzele diferitor plante cultivate, provocând daune fără importanţă economică. Pagube mari produc larvele, care sunt cele mai dăunătoare dintre toate speciile de viermi-sârmă falşi. Acestea se dezvoltă în staturile superficiale ale solului, atacând boabele în germinare, părţile subterane sau rădăcinile diferitor plante cultivate, producând aceleaşi daune ca şi viermii-sârmă, îndeosebi la porumb, floarea-soarelui, tutun, cartof. Larvele şi adulţii acestui dăunător, preferă îndeosebi solele cu umiditate moderată, de aceea pe terenurile irigate se întâlnesc foarte rar, iar în anii cu umiditate sporită densitatea lor este foarte redusă.
Combatere. Se recomandă aceleaşi măsuri ca şi la Gândacul negru de stepă - Blaps halophila Fisch
Gândacul pământiu sau pământiul - Opatrum sabulosum L.
Gândacul pământiu are o generaţie pe an. Iernează ca adult în sol, la 3-7 cm adâncime, sau sub diferite resturi vegetale din câmp. Apar la suprafaţa solului în primele zile calde ale primăverii, de obicei la sfârşitul lunii martie sau începutul lunii aprilie.
Plante atacate şi mod de dăunare. Gândacul pământiu este o specie polifagă, atacă numeroase specii de plante cultivate şi spontane preferând însă floarea-soarelui, porumbul, sfecla, cerealele, tutunul, lucerna, legumele, soia, muştarul, pepinierele viticole etc. Atacă insectele adulte şi larvele, însă daune mai mari produc adulţii la plantele prăsitoare primăvara şi la începutul verii. Atacul, de obicei, are loc de-a lungul rândurilor, mai ales noaptea. Plantele atacate se usucă şi la invazii mari apare necesitatea de reînfiinţare a culturii. Larvele trăiesc în stratul superficial al solului şi la început sunt saprofage, apoi atacă părţile subterane sau rădăcinile diferitor plante, producând uneori aceleaşi daune ca şi viermii-sârmă.
Combatere.
Se recomandă: aplicarea unei rotaţii raţionale a culturilor în asolament; strângerea şi distrugerea resturilor vegetale din câmp, apoi efectuarea arăturii adânci de toamnă, pentru distrugerea adulţilor retraşi pentru hibernare; în primăvară, distrugerea florii spontane şi a samuraslei de floarea-soarelui, pe seama cărora adulţii se hrănesc la început, de unde mai târziu migrează în culturi; aplicarea repetată a lucrărilor mecanice ale solului cu cultivatorul în cursul perioadei de vegetaţie, pentru distrugerea stadiilor din sol (ouă, larve, pupe).
Măsuri chimice speciale de combatere a gândacului pământiu în general nu se aplică, deoarece tratamentele aplicate împotriva gărgăriţelor polifage ţin sub control şi populaţiile acestui dăunător.
Gărgăriţa (răţişoara) frunzelor de porumb - Tanymecus dilaticollis Gyll.
Gărgăriţa frunzelor de porumb are o generaţie pe an. Iernează în stadiul de adult în sol, la adâncime de 40-80 cm. Când temperatura maximă a aerului atinge 10 °C, gărgăriţele hibernante se concentrează pe semănăturile de grâu de toamnă, provocând daune deosebit de mari, mai ales în culturile de grâu de toamnă, însămânţat după porumb. În unii ani, în aceste culturi densitatea numerică medie a dăunătorului ajunge la 50-70 exemplare/m2. În prima jumătate a lunii mai, în perioada răsăririi porumbului, se concentrează în aceste culturi, migrând de pe toate celelalte plante agricole atacate.
Plante atacate şi mod de dăunare. Gărgăriţa frunzelor de porumb este o specie polifagă. Atacă peste 70 specii de plante cultivate şi spontane, însă produce pagube mai mari în culturile de porumb, planta-gazdă preferată a dăunătorului. Atacă atât ca adult, cât şi ca larvă, însă pagube considerabile produc adulţii, care atacă plantele începând de la faza de răsărire şi până la formarea a 3-4 frunze.
Capacitatea maximă de dăunare este cuprinsă între a treia decadă a lunii aprilie şi ultima decadă a lunii mai. Adulţii rod primele (1 -2) frunze la porumb sau retează plantele de la colet, iar uneori chiar înainte de apariţia lor la suprafaţa solului, provocând distrugerea plantelor în masă. Intr-un stadiu mai avansat de dezvoltare a plantelor (4-6 frunze), adulţii atacă frunzele numai marginal, sub formă de trepte, care se refac mai uşor, întârziind doar în vegetaţie. în general, pagube mai mari sunt înregistrate la culturile însămânţate mai târziu, mai ales la cele de porumb, în anii cu primăveri secetoase. Larvele după apariţie se hrănesc cu perii absorbanţi ai rădăcinilor, iar din vârsta a doua - cu rădăcinile secundare ale diferitor plante cultivate (porumb, sorg ş. a), provocând daune fără importanţă economică.
Combatere.
Se recomandă: rotaţia raţională a culturilor, evitând cultivarea culturilor puternic atacate (floarea-soarelui, sfecla pentru zahăr şi mai ales a porumbului) pe acelaşi teren mai mult de 2-3 ani, fiindcă monocultura favorizează sporirea densităţii numerice a dăunătorului; izolarea în spaţiu a semănăturilor noi de porumb, sfeclă pentru zahăr, floarea-soarelui etc, faţă de cele vechi, care sunt focarele principale ale gărgăriţei; semănatul cât mai timpuriu al culturilor în terenuri bine pregătite şi fertilizate, ce asigură o dezvoltare viguroasă a plantelor şi trecerea, într-un scurt timp, a fazei critice de 2-3 frunze; distrugerea permanentă a florei spontane (în special a pălămidei), precum şi a samuraslei de floarea-soarelui, care primăvara servesc ca hrană dăunătorului; administrarea îngrăşămintelor organice şi minerale, care influenţează negativ asupra dezvoltării larvelor; în cursul perioadei de vegetaţie, aplicarea repetată a lucrării mecanice a solului dintre rândurile plantelor pentru distrugerea stadiilor aflate în sol (ouă, larve, pupe, adulţi).
Combaterea chimică a gărgăriţei frunzelor de porumb se poate realiza prin tratarea seminţelor, care asigură o protecţie îndelungată, ca şi în cazul viermilor-sârmă.
În perioada apariţiei plantelor şi până la formarea a 3 -4 frunze, dacă nu s-au aplicat tratamente la seminţe şi densitatea numerică a gărgăriţelor depăşeşte PED (2 ex/m2), se aplică tratamente chimice.