LUCRĂRI ESENȚIALE DE PRIMĂVARĂ, CARE POT CREȘTE ROADA DIN LIVADĂ

03 mar 2023
Începutul de primăvară este sinonim cu pornirea în vegetație a pomilor din livadă. Acesta este și momentul în care pomii sunt vulnerabili în fața principalilor agenți patogeni.

Calendarul lucrărilor de primăvară începe, de regulă, în prima lună de primăvară, însă el poate fi devanșat și pentru luna februarie, dacă temperaturile ridicate declanșează mai repede faza de vegetație, sau chiar pentru luna aprilie, atunci când iarna a durat mai mult decât ar fi fost de așteptat.

Iată care sunt principalele lucrări de primăvară în livadă și cum se efectuează ele corect:

Aplicarea tratamentelor fitosanitare

Stropirea pomilor este una dintre cele mai importante lucrări pentru a avea o livadă sănătoasă și roditoare. Bolile și dăunătorii pot reduce cantitatea recoltei, îi pot scădea calitatea și pot provoaca astfel pagube însemnate pentru fermieri. De aceea, este bine să se ia din timp măsuri de prevenție împotriva agenților patogeni. Tratamentele fitosanitare se fac cu fungicide cu acțiune sistemică și/sau de contact, pentru protecție eficientă,  care să combată cu succes principalele boli, precum rapănul, făinarea, monilioza, dar și cu insecticide, pentru combaterea dăunătorilor.

Erbicidarea în livadă trebuie să țină întotdeauna cont de pomii plantați și de tipul de buruieni care cresc în zonă. Există două astfel de tipuri de buruieni: cele monocotiledonate și cele dicotiledonate, așa ca erbicidul folosit trebuie ales în funcție pe buruienile pe care doriți să le combateți.

Este important să luați măsuri de îndepărtare a buruienilor întrucât acestea se hrănesc cu substanțele nutritive din sol, care sărăcește astfel și nu mai poate asigura necesarul de minerale pomilor.

Tăierile de primăvară pot spori rodul

În primii ani dupa plantare, tăierile ajută la formarea unei coroane bogate, în forma dorită de pomicultor, dar și pentru o bună înterceptare a luminii. Coroana se formeaza în 3-4 ani, prin modificarea poziției de creștere a ramurilor și a lăstarilor, prin scurtări și suprimări ale ramurilor.

Se pot face și tăieri de rodire, prin care puteți proporționa ramurile de rod și puteți spori rodul pomilor. La această operațiune se îndepărtează și ramurile uscate sau rupte.

Este important de știut că tehnicile de tăiere diferă în funcție de specii și de soiuri. O tăietură corect executată cu foarfeca se face astfel: lama tăietoare să fie înspre trunchi, iar lama contratăietoare spre porțiunea care cade.

Nu se recomandă sa efectuați tăierile în faza de înmugurire, când seva acumulată pe timpul iernii va migra spre mugurii din extremități, iar pomul va pierde astfel substanțe nutritive esențiale pentru dezvoltarea sa și a rodului.

Lucrările de sol și aplicarea îngrășămintelor

După iarnă, solul trebuie afânat la nivel superficial, fie manual, fie cu o grapa sau cu un cultivator. Afânarea poate fi superficială sau profundă, în funcție de cum a fost săpat solul în toamnă. De exemplu, un sol care a fost săpat adânc cu cateva luni în urmă, nu mai are nevoie decât de o afânare superficială. Urmează apoi administrarea îngrășămintelor, care au ca scop completarea substanțelor nutritive din sol necesare pomilor.

Îngrășămintele pe bază de azot sau gunoiul de grajd trebuie încorporate adânc în sol, astfel încât ele să pătrundă și să hrănească rădăcina pomilor în flux constant. Se ține cont, de asemenea, și de tipul de sol pe care se află cultura. De exemplu, un sol sărac în azot sau un sol care a fost „spălat” de ploile consistente va avea nevoie de o cantitate mai mare de îngrășăminte, încorporate uniform. De asemenea, în cazul solurilor argiloase sau nisipoase, care nu rețin substanțele nutritive, îngrășămintele au rolul și de a îmbunătăți proprietățile tipului de sol. Cele mai potrivite în acest caz sunt îngraășămintele organice din gunoi de grajd, care ajută pomii, dar și solul din punct de vedere fizic, chimic și biologic.
 
Pomicultorii care nu sar peste nicio etapă în îngrijirea livezii lor se bucură de o recoltă mai bogată și superioară din punct de vedere calitativ.

Sursa: stiriagricole.ro
 
loading ...