„CORTEVA AGRONOMY DAY” LA VARNIȚA, ANENII NOI. Hibrizi performanți și produse inovatoare de protecție a plantelor

29 jun 2023
„Corteva Agronomy Day” a ajuns și în Republica Moldova, la Varnița, Anenii Noi, în gospodăria GȚ „Jardețki Dorin”. Peste 160 de fermieri au fost alături de echipa Corteva, care a prezentat portofoliul de semințe și cele mai inovatoare produse de protecție a plantelor. Compania vine cu hibrizi noi și soluții performante pentru recolte bogate.

Loturile demonstrative, înființate pe câmpurile fermierului Jardețchi Dorin, sunt în stare impecabilă, cu uniformitate ideală de creștere și dezvoltare la toate culturile și cu o rată de productivitate foarte înaltă.

Oleg Nistiriuc, Reprezentant Comercial Corteva în R. Moldova:
Suntem astăzi la platforma Corteva de la Varnița, Anenii Noi. Culturile arată excelent, sunt absolut curate de buruieni. Fermierul împreună cu care lucrăm, dl Jardețchi are o atitudine ireproșabilă, știe să facă totul ca la carte în câmp, despre asta vorbește și starea culturilor, fapt pentru care îi mulțumim.

Agricultorii prezenți la eveniment au aflat informații utile despre tehnologiile de cultură la rapiță, porumb și floarea-soarelui. De asemenea, au avut ocazia să vadă direct în câmp eficacitatea produselor și performanța hibrizilor Corteva.

Andrei Ciocoiu, Category Marketing Manager Seeds Corteva RO & MD:
Discutăm, în principal, despre rapiță – este prima cultură pentru care trebuie să se pregătească fermierii. Suntem prezenți pe piața din RM cu 4 hibrizi: 2 arhicunoscuți – PT 298 și PT 303; și alți 2, care urmează să devină cunoscuți – PT 314 și PT 315: primii hibrizi care vor face parte din categoria NextGen.

La porumb, venim cu hibrizi noi, toate grupele FAO. De menționat: P9944, care se remarcă prin toleranță la secetă și producții ridicate în anii medii și buni.

La floarea-soarelui, trebuie să menționăm faptul că fungicidul Corteva, Lumisena ™ a făcut o treabă extraordinară în a proteja cultura de mană. În viitor, ne pregătim să anunțăm apariția pe piață a 2 produse noi, care sunt rezistente genetic la orice tip de mană. Anul viitor, aceste produse vor fi în testare în RM.

Vali Folea, Customer Technology Specialist Corteva RO & MD:
La partea de protecție a culturii, fermierii pot vedea rezultatele noului produs, Utrisha N – pe bază de Metylobacterium symbioticum. Singurul produs din piață, la momentul de față, care sintetizează și fixează la nivel de plantă, în frunză azotul din atmosferă și ne ajută să avem o productivitate înaltă.

La cereale păioase, discutăm despre erbicidul Citadel®, care, aplicat în toamnă, a eliminat complet presiunea buruienilor, asigurând un start și un parcurs foarte bun. Invităm fermierii și la recoltare pentru a vedea rezultatele finale.

Adrian Ionescu, Category Marketing Manager Corteva RO & MD:
Prezentăm fermierilor beneficiile utilizării unui produs pentru tratamentul seminței, precum Ympact®. Un astfel de fertilizant tratament sămânță, stând în dreptul bobului de sămânță, favorizează dezvoltarea rădăcinilor mult mai repede. Masa radiculară mult mai dezvoltată ajută planta să treacă peste perioadele de stres.

Tot astăzi, vorbim și despre fungicidul Verben ™  de nouă generație – liderul în T1 atât în România, cât și în R. Moldova. Fermierii au apreciat protecția pe care o oferă Verben ™ împotriva septoriozei, făinării, ruginelor și chiar fusariozei.

Fermierii au apreciat rezultatele obținute în câmpurile demonstrative, s-au arătat interesați de produsele noi, prezentate de Corteva și au făcut schimb de opinii în baza propriei experiențe cu produsele companiei.

Toate produsele Corteva se bazează pe studiul riguros al substanțelor active și efectul lor asupra plantelor, fapt ce permite acestora să răspundă exact necesităților din câmp, iar fermierilor să obțină recolte bogate și de calitate înaltă.

Pentru mai multe detalii de la eveniment, vedeți materialul VIDEO.
loading ...