PRODUSELE DE CALITATE ȘI SPECIALIȘTII CALIFICAȚI SUNT CHEIA SUCCESULUI ÎN AGRICULTURĂ

03 oct 2022
Corteva Agriscience a prezentat cele mai noi produse și oferte dedicate culturilor de toamnă. Astfel, fermierii au participat la un seminar instructiv în cadrul căruia au aflat lucruri utile despre combaterea bolilor și controlul buruienilor din culturile cerealiere de toamnă și rapiță, despre elementele noi în fertilizarea culturilor de toamnă și ultimele noutăți din genetica Pioneer.



MARIA CÂRJĂ, Marketing Manager Md & Ro, Corteva:

De fiecare dată, venim cu produse adaptate pentru fiecare zonă de cultură. Noi ascultăm și ne orientăm după nevoile fermierilor din fiecare zonă. Dacă este secetă, se lucrează la adaptarea hibrizilor la condițiile de secetă. Avem zone unde există atacul unui anumit tip de boli sau dăunători, deci lucrăm pe acest segment. Mai ales că avem în România unul din cele mai mari centre de cercetare din Europa de Est tocmai pentru a răspunde cererii din această zonă cu produse adaptate pentru ea.

Rapița, fiind o cultură care este în creștere în Republica Moldova ca și suprafață și devine din ce în ce mai atractivă. Noi avem un portofoliu foarte performant de hibrizi de rapiță, care deja sunt semănați și din câte am înțeles este răsărire aproape sută la sută.



Victor CUCU, administrator SRL DiazChim:

Pioneer, an de an, se bucură de o creștere constantă, asta se simte ca și prezență pe piață, ca și creștere a volumelor, ca și număr de reprezentanți pe teritoriul Moldovei, care sunt prezenți în toată țara. Sunt cei care vin pe piață cu o calitate înaltă la semințe, pesticide cu efect maxim, care garantează succesele fermierilor.

Agronomii  companiei nu sunt doar vânzători, sunt specialiști în domeniul Protecția plantelor și au o abordare individuală pentru fiecare câmp în parte. Ei vin cu soluții în funcție de caz, formă, patogen etc. Pentru a avea o abordare corectă, specialiștii sunt mereu prezenți la evenimente de instruire, în cadrul cărora se vorbește amănunțit despre fiecare produs în parte, despre mecanismul de funcționare a acestora.  

Fermierii spun că utilizează cu încredere produsele Corteva, atât semințele, cât și produsele de protecție a plantelor, care se evidențiază prin productivitate și efect garantat. Aceștia susțin că aleg produsele din portofoliul Corteva pentru că ele îi ajută să mărească productivitatea și profitabilitatea. 



Gheorghe PAȘALÎ, administrator „Cumnuc AGRO” SRL, din Ceadîr-Lunga:

Întreprinderea noastră activează din 1999, iar din 2002, Diaz Chim sunt partenerii noștri de încredere atunci când vine vorba de furnizarea produselor Corteva. Este o colaborare de lungă durată și de încredere. Anual, cumpărăm de la ei semințe, produse fitosanitare, de asemenea, o bună parte din tehnica agricolă este deservită de specialiștii DiazTech. De fiecare dată ne livrează totul în timp scurt și de cea mai înaltă calitate. Deși avem agronom în cadrul companiei, consultațiile specialiștilor DiazChim întotdeauna sunt binevenite.



Victor HROPOTINSCHI, adminitstrator Agro- SZM, din Drochia:

Cu produsele Corteva lucrăm de ani buni, timp în care ne-am convins de calitatea înaltă a acestora. Anual, înființăm pe terenurile noastre loturi demonstrative, testăm toate produsele noi pentru a ne convinge mai întâi de eficacitatea acestora. De fiecare dată a fost cu succes. Cei care ne pun la dispoziție toate produsele Corteva sunt specialiștii de la compania DiazChim. Și cu ei colaborăm de mult timp, fiind printre cei mai mari cumpărători ai lor.

După cum au menționat chiar ei, fermierii au încredere maximă în echipa de agronomi ai companiei DiazChim și merg pe mâna lor atunci când au nevoie de produse de cea mai bună calitate sau de un sfat despre fiecare produs în parte, despre mecanismul de funcționare a acestora. Ulterior echipa de agronomi să poată interveni cu soluții la pachet pentru fiecare fermier în parte. DiazChim livrează produsul dorit, la locul potrivit, la timpul potrivit, în cantitatea, calitatea și la prețul corespunzător puterii de cumpărare.
Sunt buni profesioniști și știu că orice minut în agricultură este importantă. Pentru mai multe detalii accesați site-ul www.diazchim.md
 
Top știri
Din aceeași categorie
Știri recomandate

PRODUSELE DE CALITATE ȘI SPECIALIȘTII CALIFICAȚI SUNT CHEIA SUCCESULUI ÎN AGRICULTURĂ

PRODUSELE DE CALITATE ȘI SPECIALIȘTII CALIFICAȚI SUNT CHEIA SUCCESULUI ÎN AGRICULTURĂ

PRODUSELE DE CALITATE ȘI SPECIALIȘTII CALIFICAȚI SUNT CHEIA SUCCESULUI ÎN AGRICULTURĂ

loading ...