„ZIUA CÂMPULUI ADAMA” LA MĂRĂNDENI, FĂLEȘTI. Tehnologii de protecție și produse inovative

16 jun 2023
Pentru al șaselea an consecutiv, ADAMA invită fermierii la Ziua Câmpului la Mărăndeni, Fălești, în gospodăria „Agro-Papuros”. Peste 150 de fermieri și distribuitori din țară, împreună cu echipa ADAMA au discutat despre tehnologiile de protecție pentru culturile: grâu, porumb, rapiță și floarea soarelui; rezultate obținute pe loturile demonstrative și produse noi.

Gabriela Vila, Director General ADAMA în România și R. Moldova:
Suntem aici, la Mărăndeni, alături de partenerul nostru, dl Goncearenco și îi mulțumim pentru felul în care arată astăzi câmpul.

Sergiu Panuța, Director Comercial și Tehnic ADAMA în R. Moldova:
Împreună, am reușit să ținem sub control organismele nocive la cele 4 culturi. Toate aplicările sunt cele pe care le vedeți. Puteți încerca și dvs și să obțineți rezultate poate chiar și mai bune.

Culturile de pe toate cele 4 loturi demonstrative sunt, în prezent, într-o stare foarte bună. S-au dezvoltat bine, concurența pentru substanțele nutritive din sol a fost evitată prin erbicidare, iar schemele de protecție cu preparatele ADAMA mențin atacul de boli și dăunători sub pragul minim de dăunare.

Mihail Goncearenco: Administrator SRL „Agro-Papuros”:
Astăzi, nu ne este rușine să vă arătăm produsele ADAMA pe care le-am utilizat în câmp.

Fermierii prezenți la eveniment au deja experiența tratamentelor cu produsele ADAMA în gospodăriile lor și spun că efectul acestora se reflectă în cantitatea și calitatea recoltelor. De asemenea, un avantaj pentru ei este și raportul calitate/preț convenabil.

Sergiu Cibotaru, Administrator GȚ „Cibotaru Maria”:
Aici, câmpurile arată foarte bine. Evenimentul este foarte bine organizat. Noi utilizăm produsele ADAMA, suntem mulțumiți și de cele consacrate, și de cele noi. Sunt produse bune.

Gheorge Panfil, Administrator GȚ „Agro-Panfil”:
Noi aplicăm erbicidul  de la ADAMA, „Goltex”, la sfecla de zahăr. El ne salvează întotdeauna, lupta foarte bine cu loboda. Este un produs bun. 

ADAMA pregătește o gamă de produse noi, inovative, concepute pentru a facilita munca fermierilor în lupta cu organismele nocive. Acestea urmează a fi lansate în sezoanele următoare.

Pentru mai multe detalii, vedeți materialul VIDEO.
loading ...