VINUL MOLDOVEI, SUB LUPA JURIULUI INTERNAȚIONAL

10 nov 2023
Concursul național „Vinul Moldovei” a avut loc în conformitate cu regulile Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV).  La competiția din acest an, au fost evaluate vinuri produse din soiuri autohtone (Fetească Albă, Fetească Regală, Rară Neagră și Fetească Neagră), din soiuri noi de selecție moldovenească (Viorica, Alb de Onițcani și Riton), dar și cupaje de vinuri obținute cu soiuri europene.
 
Ștefan Iamandi, directorul Oficiul Național al Viei și Vinului:
Nu există îndoială că Vinul Moldovei este ambasadorul țării noastre în întreaga lume, iar prezența unor nume importante din domeniul vinicol mondial aici, la Chișinău este o dovadă a respectului și a recunoașterii pentru munca noastră. Competiția „Vinul Moldovei” nu este doar despre aprecierea calităților excepționale a vinurilor noastre, ci este un moment important care vine să celebreze tradițiile noastre vinicole, sufletul Moldovei și măiestria vinificatorilor. O gamă variată de vinuri produse din soiuri indigene și de selecție nouă – expresia „terroir”‑ului local – a trecut prin cele mai riguroase evaluări ale juraților noștri, în conformitate cu standardele înalte ale Organizației Internaționale a Viei și Vinului.”
 
Cintia Colibaba, expert degustător, doctor în viticultură și oenologie, cadru didactic la UASM Iași, membră ADAM:
Vinurile moldovenești sunt deja foarte bine cunoscute în România, dar cu siguranță – și la nivel internațional.  Pentru a se promova pe piața externă, în contextul tendințelor actuale, cred că fiecare țară trebuie să pună accent inclusiv pe soiurile locale, specific și unicitate. Mai mult, cerințele consumatorului se schimba rapid și trebuie să ținem cont și de acest aspect. În cadrul concursului, fiecare vin pornește de la 100 de puncte și apoi, dacă este cazul, începem să scădem, dacă găsim vreo problemă la nuanță, claritate, postgust etc. Jurizăm pe baza unor fișe, care sunt alcătuite conform cerințelor Oficiului Internațional al Viei și Vinului și se iau în calcul diferite aspecte intrinseci ale probei, de exemplu: limpiditate, tipicitate, corpolență, postgust – sunt caracteristici generale care pot fi evaluate pentru fiecare probă în parte și absolut obiective. Fiecare membru al juriului este subiectiv în felul lui, iar aceste cerințe ne aduc pe toți cât de cât laolaltă.”
 
Din comisiile specializate au făcut parte experți în domeniul tehnic, oenologi, jurnaliști specializați în domeniul turismului vinicol, dar și vinificatori din România, Țările de Jos, Germania, Polonia, Georgia, Coreea de Sud, Cehia și Slovacia. Jurații au degustat câte 50 de probe de vinuri pe zi și au venit cu aprecieri pentru Vinul Moldovei.
 
Chan Jun Park, directorul concursului „Asia Wine Trophy”, Coreea de Sud:
Vinurile din Moldova devin populare pe piețele din Asia, inclusiv pentru că sunt produse din soiuri indigene și internaționale. Pe piața din Coreea de Sud, Moldova este prezentă cu niște vinuri foarte bune, care sunt un asamblaj din soiuri locale și internaționale, iar raportul preț-calitate este  bun. În ultima perioadă importăm din ce în ce mai multe vinuri produse în Moldova, pentru calitatea înaltă care este prezentată la un preț rațional. Le recomand vinificatorilor locali să intre pe piața sud-coreeană, mai întâi – cu vinuri produse din soiuri internaționale, după care – cu vinuri din soiuri indigene, pentru că astfel de vinuri prezintă un interes mai mare.”
 
Anne-Wies van Oosten, jurnalistă specializată în vinuri și gastronomie, Țările de Jos:
Vinurile moldovenești sunt o prezență activă pe piața Țărilor de Jos, pentru că sunt desfășurate frecvent prezentări și degustări ghidate, iar formatorii de opinie din domeniu sunt informați în mod constant referitor la noile apariții. În rândul consumatorilor de vinuri avizați, Vinul Moldovei este popular, inclusiv datorită asamblajelor din soiuri indigene și internaționale.”
 
Wojciech Bonkowski, Master of Wine, scriitor despre vinuri, Polonia:
Cred că este important ca vinificatorii din Moldova să urmărească cu mare atenție trendurile internaționale. La nivel global există tendința ca la producerea vinurilor să nu fie utilizat atât de mult stejarul, să fie vinuri mai lejere, cu o prospețime pronunțată, cu arome de fructe, care să poată fi consumate mai ușor, cu un caracter recognoscibil al soiului de struguri din care sunt produse. Cred că o parte din aceste elemente se regăsesc deja în vinurile produse in Moldova pe care le-am degustat, însă mai este nevoie să fie modernizat profilul vinurilor. Comunicarea este importantă, de aceea este nevoie să fie definită identitatea vinurilor moldovenești și să fie ajustată cererii consumatorilor din clasa premium.”
 
Cele mai apreciate vinuri vor primi Medalia de Aur și Marea Medalie de Aur și vor putea fi apreciate de publicul larg în cadrul Vernisajului Vinului, ediția de iarnă.
 
loading ...