Specialiștii recomandă hrănirea cu turte (paste) energetice poziționate deasupra ramelor cuiburilor. Operațiunea de introducere a turtelor se va face între podișoare și spetezele de sus ale ramelor rapid, astfel încât să nu deranjeze prea mult echilibrul termic din cuiburi.
În practica apicolă, în afară de hrănirile cu miere care sunt cele mai bune, sunt vehiculate foarte multe reţete de hrană energetică.
Citiți și: HRĂNIREA ARTIFICIALĂ A ALBINELOR. Rețete. Mod de administrare
Plăci de zahăr candi cu miere
Pentru prepararea zahărului candi, într-o oală smălţuită sau din inox se introduce o parte ceai de plante şi cinci părţi zahăr după care, amestecând continuu, acestea se pun la foc. Trebuie precizat că oala trebuie să aibă o capacitate dublă faţă de volumul amestecului pentru ca acesta să nu dea în foc.După topirea întregii cantităţi necesare, amestecul se fierbe până când ajunge la temperatura de 116°C, când vasul este luat de pe foc şi lăsat liniştit până se răceşte la circa 70-80° C, timp în care se umezesc tăvile cu apă, se tapetează cu hârtia cerată sau pergament şi se aşază pe o suprafaţă perfect plană.
După trecerea timpului de răcire şi liniştire se amestecă lichidul cu lingura sau paleta de lemn învârtind într-un singur sens şi se va observa că la început soluţia are o culoare mai închisă, ca după 3-4 minute de amestecare culoarea să se deschidă către crem. Se continuă amestecarea până când soluţia începe să opună rezistenţă şi acum trebuie să se toarne repede în tăvi.
Odată terminată operaţia de turnare, se lasă tăvile liniştite până ce materialul cristalizează şi după ce au trecut circa 30 de minute se taie plăcile de zahăr candi şi, după răcirea completă, se introduc în pungi care vor fi depozitate una peste alta, la o temperatură de +8 la +12°C.
Citiți și: CUM SE FACE TURTA PROTEICĂ. Două rețete ușor de preparat acasă
Ceai folosit la prepararea şerbetului şi a zahărului candi
Acest ceai are ca scop să facă hrana administrată albinelor mai atractivă şi să combată preventiv apariţia nosemozei. El se prepară din mai multe plante medicinale, cum ar fi:- sunătoare (Hypericum perforatum),
- flori de coada-şoricelului (Achilia millefolium),
- frunze de mentă (Mentha piperita),
- flori de muşeţel (Matricaria chamomilla),
- frunze şi flori de busuioc (Ocimum basilicum),
- cimbrișor (Thymus serpyllum),
- roiniță (Melisa officinalis) ș.a.m.d.
Plantele mărunţite se pun într-un vas emailat peste care se toarnă o cantitate de 150 ml de apă rece ca să se îmbibe, în alt vas se fierbe 850 ml de apă care se toarnă fierbinte peste plantele din vasul în care s-au îmbibat cu apă rece.
Apoi, vasul cu plante şi apa fierbinte se lasă 5 minute la foc mic, fără să fiarbă, după care se stinge focul, se acoperă vasul şi se lasă timp de 30 de minute pentru a se produce extracţia principiilor active.
Infuzia obţinută se strecoară şi la un litru i se adaugă zeama stoarsă de la o jumătate de lămâie, după care poate fi folosită la prepararea şerbetului şi zahărului candi. Infuzia poate fi păstrată maximum 48 de ore la frigider.
Sursa: Lumea Satului