- nutriţionali - vitamine, microelemente, aminoacizi;
- pronutriţionali - enzime, antibiotice, probiotice, prebiotice, emulsifianţi, antioxidanţi, agenţi detoxifianţi;
- nenutriţionali (tehnologici) - conservanţi, lianţi, agenţi de creştere a palatabilităţii (arome, edulcoranţi), pigmenţi, agenţi de control a mediului;
- profilactici (medicinali) - coccidiostatice, histomonostatice, plante medicinale;
Aditivi nutriţionali
Este binecunoscut faptul că vitaminele sunt compuşi organici cu o structură chimică foarte variată, vitali pentru albinele melifere. Aportul vitaminic neadecvat cerinţelor determină tulburări specifice numite vitaminoze: (avitaminoză în lipsa vitaminelor, hipovitaminoză în cazul insuficienţei sau hipervitaminoză în cazul excesului unei vitamine), afectând sănătatea albinelor, creşterea, reproducţia, producţiile lor şi eficienţa valorificării hranei.
Stabilitatea vitaminelor în suplimentele nutritive pentru albine constituie o problemă deosebită, principalii factori de risc fiind temperatura ridicată, umiditatea crescută, posibilele incompatibilităţi chimice între vitamine, minerale şi peroxizi, dar şi condiţiile de păstrare.
Cu privire la necesarul de vitamine al albinelor melifere, cercetări științifice în domeniu au pus în evidență faptul că acestea sunt indispensabile vitalității indivizilor, încă din stadiul larvar; un rol esențial îl au cele din complexul B. Vitaminele joacă un rol important de biocatalizatori în procesele metabolice din organismul albinelor, existând interrelaţii între acestea cu enzimele şi substanţele hormonale.
Microelementele, numite şi oligoelemente, sunt elemente minerale care se găsesc în cantităţi foarte mici atât în nutreţuri (sub 100 mg/kg) cât şi în corpul animalelor (sub 0,04 %). În această grupă sunt incluse Fe, Cu, Zn, Mn, Co, I, Se, F, Mo, în ultimii ani fiind avute în vedere şi Br, Cr, Si, Al, As, Cd, Ii.
Pe lângă sursele de natură energetică și proteică, un rol important în alimentația albinelor melifere îl au și cele de natură minerală, prezente în nectar, mană, miere, polen, păstură și apă. În condițiile în care din siropul de zahăr utilizat în mod frecvent în hrănirile de stimulare a familiilor de albine lipsesc aproximativ 17 microelemente din totalul de 30 pe care le conține mierea polifloră, adăugarea de minerale în rețetele de hrană pentru albine este absolut obligatorie.
Cea mai utilizată sursă de minerale în hrănirea albinelor este sarea de bucătărie (NaCl). Legat de acest aspect, în ,,L’apiculture du week-end”, Weiss, citat de Volcinski (1991) preciza că: în afară de zahăr, nu cunoaștem până în prezent decăt un singur produs capabil să facă apa mai atrăgătoare pentru albine: sarea de bucătărie. El o apreciază la o concentrație de 0,3% care se obține adăugând 3 g de sare la un litru de apă, sau o lingură de sare la 10 l de apă.
Cobaltul este unul dintre mineralele care stimulează creşterea numărului de ouă depuse de matcă. Fosforul este necesar în dezvoltarea şi recuperarea rapidă fiziologică a indivizilor din familiile de albine (larve care se dezvoltă rapid). În hrănirea intensivă a puietului, nevoile de fosfor sunt mai mari.
Ionii de sodiu şi clorură sunt necesari pentru menţinerea presiunii osmotice în organismul albinei şi a ţesuturilor, susţinând astfel funcţiile vitale.
Legat de alimentaţia albinelor, proteinele sunt necesare ca sursă de aminoacizi ce se utilizează în procesele biochimice ale organismului albinei. Numeroase studii arată faptul că cerinţele albinelor în proteine depind de vârstă:
- pentru larve sunt necesare 40 de mg pe zi,
- iar pentru albinele lucrătoare 0,68 mg pe zi.
Totodată, albinele tinere au nevoie de mai mulţi aminoacizi esenţiali, comparativ cu albinele mature, care au nevoie de aminoacizi preponderent pentru menţinerea funcţiilor somatice (producerea enzimelor, regenerarea ţesuturilor, formarea imunităţii) sau pentru reproducere. Principalele surse de aminoacizi şi proteine pentru albine sunt polenul şi păstura.
A fost evidenţiat faptul că procentul proteinelor și aminoacizilor în polen depinde de specia plantei şi poate varia între 3,8 şi 40,8 %, media fiind de 25 %. Alimentaţia doar cu un singur tip de polen, care are o cantitate nesemnificativă de proteină, nu acoperă cerinţele organismului albinei în aminoacizi esenţiali.
În cazul în care nu este polen în natură, hrănirile proteice primăvara timpuriu sunt deosebit de importante, pentru că suplinesc deficitul de proteine din hrană şi respectiv de aminoacizi, care sunt necesari la rândul lor pentru creşterea numărului de culegătoare în familiile de albine. Aceste hrăniri reprezintă o practică apicolă din ce în ce mai des întâlnită; ele determină regina să ponteze mai devreme, familia de albine să îşi refacă efectivul şi să pornească mult mai rapid dezvoltarea.
Foarte important este ca la substituirea polenului cu alte furaje bogate în proteină (înlocuitori de polen), se recomandă a se ţine cont de valoarea nutritivă a acestora ce derivă din spectrul de aminoacizi prezenţi, precum şi din cantitatea acestora, în special a aminoacizilor esenţiali.
Despre hrănirea albinelor citiți și: HRĂNIREA ARTIFICIALĂ A ALBINELOR. Rețete. Mod de administrare
Bibliografie: CONTRIBUȚII LA STUDIUL HRĂNIRII SUPLIMENTARE A FAMILIILOR DE ALBINE ȘI INFLUENȚA ASUPRA EXPLOATAȚIEI APICOLE. Dan-Iulian Eșanu