5 SOLICITĂRI ALE FERMIERILOR
- Separarea, în vămile românești, a fluxurilor de mărfuri agricole, în funcție de proveniență, respectand culoarele de tranzit destinate Ucrainei.
- Asigurarea trasabilității importurilor printr-un control strict al calității și evitarea ambiguităților legate de originea mărfurilor agricole.
- Reintroducerea taxelor vamale de bază. Reprezentanții fermierilor acuză faptul că, deși suspendarea tarifelor și cotelor de import în comerțul cu Ucraina a fost un angajament comun al UE, efectele sunt suportate mai mult de statele din jurul Ucrainei.
- Calcularea riguroasă a pagubelor suferite de fermierii români și identificarea unor surse alternative de finanțare europeană, precum și un mecanism de distribuție echitabil, pe întreaga durată în care taxele vamale de import pentru comerțul cu Ucraina sunt suspendate.
- Suspendarea, pe întreaga durată a concesiilor vamale pentru produsele din Ucraina, a aplicării obligațiilor ce decurg din strategia ”De la fermă la consumator” (Farm to Fork), a restricțiilor/condiționalităților cuprinse în PNS, eliminarea obligației de a lăsa terenurile pârloagă și renunțarea la țintele pentru reducerea utilizării pesticidelor.
Fermierii nu au uitat de despăgubirile de secetă
Asociația Grânarii lași, Clubul Fermierilor Români și alte organizații ale fermierilor din România au anunțat implicarea activă în protest, venind și cu solicitări suplimentare.Asociația Grânarii lași, care reprezintă 170 de fermieri ce lucrează peste 55.000 ha, a solicitat și urmărirea sistematică a evoluției pieței agricole europene pentru intervenții suplimentare, pentru a compensa efectele din plan comercial și logistic, precum și urgentarea acordării despăgubirilor de secetă pentru culturile semănate în primăvara anului 2022, la un cuantum cel puțin similar cu despăgubirile pentru culturile de toamnă.
5 țări cer reintroducerea taxelor vamale
Pe 3 aprilie, premierul Nicolae Ciucă a anunțat că a semnat, împreună cu omologii săi din Bulgaria, Ungaria, Slovacia și Polonia, o scrisoare comună adresată președintelui Comisiei Europene Ursula von der Leyen, prin care au propus să fie alocați mai mulți bani pentru compensațiile acordate fermierilor, dar și posibilitatea folosirii acestor bani pentru direcționarea exporturilor ucrainene către țările din Africa și Orientul Mijlociu, precum și reintroducerea taxelor vamale pentru importurile din Ucraina.Premierii celor patru țări au mai propus să fie alocați bani europeni pentru dezvoltarea infrastructurii de transport, dar și pentru operatorii din piață care au nevoie de vehicule suplimentare, urgentarea procesului de sprijinire a fermierilor europeni și mecanisme automate de sprijin pentru fermierii din regiunile afectate, precum și găsirea unei soluții în prin care cerealele ucrainene să nu rămână în UE.