DUPĂ DISCUȚIA CU AUTORITĂȚILE, FERMIERII ANUNȚĂ DIN NOU PROTESTE

08 nov 2023
Asociațiile agricole din domeniul cerealier au avut o întrunire cu reprezentanții guvernului. După întrevedere, secretarul de stat Vasile Șarban, a menționat că a fost o discuție productivă la care au fost prezenți reprezentanți ai 4 asociații de profil.
 
S-a discutat despre acțiunile întreprinse de Guvern în suportul fermierilor. De asemenea, am vorbit despre acțiunile ulterioare care vor duce la deblocarea situației cu tranzitul cerealelor din Ucraina, crearea unui registru electronic pentru exportul de cereale, a menționat oficialul.
 
De asemenea, oficialul s-a referit la cele mai importante acțiuni întreprinse de autorități în suportul agricultorilor:
 
Am majorat bugetul în acest an pentru subvenționare la cifra de peste 1,8 miliarde de lei, dintre care 1,5 miliarde sunt deja executate de către AIPA.
 
Continuăm să îmbunătățim infrastructura rutieră și cea feroviară, eficientizăm logistica și pregătim lansarea unui sistem de decongestionare a vămilor dar și acțiunile ulterioare care vor duce la deblocarea tranzitului de cereale, de creare a unui registru electronic la exportul de cereale.
 
Autoritățile caută soluții pentru accesare de fonduri noi, inclusiv europene, de sprijin a fermierilor, a declarat Șarban.
 
Asociația Forța Fermierilor a declarat că la întrunirea cu Dorin Recean accesul fermierilor a fost restricționat. De cealaltă parte, Vasile Șarban a spus:
Accesul la ședință nu a fost restricționat - au fost invitați câte 3 membri din fiecare dintre cele 4 asociații. Ședința a fost setată de prim-ministru ca urmare la multiplele solicitări ale fermierilor.
 
După întrunirea cu oficialii, reprezentanții asociației Forța Fermierilor susțin că sunt dezamăgiți, discuțiile nu s-au soldat cu un rezultat. Drept urmare, vor organiza proteste masive în țară. Pe 21 noiembrie, agricultorii vor ieși la protest masiv cu tehnica agricolă, anunță AFF.
 
Amintim că în iunie 2023 membrii Asociației Forța Fermierilor au organizat proteste, ieșind cu tehnica agricolă în centrul capitalei.
 
loading ...