În 2023, cerealele și oleaginoasele din R. Moldova au fost transportate la export preponderent pe cale navală. Celelalte două tipuri de transport: rutier și feroviar au înregistrat o tendință de scădere. Astfel, volumul celor 5 cereale de bază- grâu, porumb, orz, floarea-soarelui și rapiță, exportate prin transport naval, a atins cifra de 933 de mii de tone, ceea ce constituie o pondere de 42% din totalul exporturilor. Drept rezultat, și prețul pentru serviciile de transport fluvio-maritim au crescut de aproape 2,6 ori în comparație cu anul 2021.
Astfel, potrivit datelor oferite de Iurie Rija, expert în comerțul cu cereale, ruta Giurgiulești-Constanța, în 2021 costa 15 euro/t, iar în 2023, aceeași rută costă 40 euro/t.
Al doilea tip de transport după gradul de solicitare este cel rutier, ponderea căruia a scăzut din 2021, de la 51% la 41% în primele 11 luni ale anului 2023. Creșterea tarifelor a fost în mediu de 50- 53%. Dacă în 2021 o rută medie la export pe distanța de 300 km valora 30 euro/t, în 2023 prețul a ajuns la 50 euro/t. Factorul de reducere a volumului, compensat de majorarea tarifelor a determinat creșterea veniturilor obținute de transportatorii rutieri de curse la export cu 28% (44,9 mln. euro), susține expertul.
Comparativ cu dinamica înregistrată pentru transportul naval este mai puțin, dar valoric- transportatorii rutieri au obținut în primele 11 luni 2023 cele mai mari profituri. Și aici trebuie de remarcat, că în calcul nu se includ veniturile înregistrate în urma livrărilor la nivel național, de ex. aducerea cerealelor până în port, deci, efectiv, venitul obținut de transportatorii rutieri a fost mai mare, susține Iurie Rija.
Ce ține de transportul feroviar, aici se atestă cea mai pronunțată scădere. Volumul exportat pentru cele 5 tipuri de cereale s-a diminuat cu 42%, practice în jumătate- de la 641 mii tone în 2021, la 374 mii tone în ianuarie - noiembrie 2023. Majorarea tarifelor a fost una mai mică comparativ cu alte tipuri de transport- de 36%, la fel și creșterea venitului din vânzări - de 23%, care nu a fost suficientă pentru acoperirea la timp a datoriilor pentru salariile angajaților, nemaivorbind de efectuarea investițiilor și reparațiilor necesare.
În prezent, transportul feroviar rămâne necompetitiv. Operatorul nu poate ridica tarifele, pentru că nu poate asigura volumele solicitate de agenții economici, mai spune expertul.
Care sunt cele mai solicitate puncte de trecere a frontierei
Tradițional, cele mai solicitate puncte de trecere sunt amplasate la Giurgiulești (naval, feroviar, rutier). Cerealele care vin aici se direcționează în continuare în porturile Reni, Galați sau Constanța. În 2023, se observă o creștere a cantității trecute prin frontierele de la Giurgiulești- 1 415 797 tone, mai mult cu 14% comparativ cu 2022 și 22% ca în 2021. Cerealele și mijloacele de transport care vin aici au de stat de 2 ori în rând- o dată la Giurgiulești, și odată la descărcare în unul din cele trei porturi- Reni, Galați sau Constanța.
Cele mai active puncte rutiere de trecere a cerealelor din Moldova au fost Sculeni (292 409 tone, creștere cu 37% în raport cu 2022) și Leușeni (214 409 tone, creștere cu 29% comparativ cu 2022). Totuși, puncte rutiere de trecere funcționale au rămas nu atât de multe - din cele active doar 5 la număr (2 la Giurgiulești, Sculeni, Leușeni, Costești).
Sursa foto: Verum Agro Trading.