Are prioritate lucrarea treptată a solului în straturi şi nu aratul la adâncimea maximă (pericolul de formare de bulgări, scăderea masivă a umidităţii). Dezmiriştirea trebuie să urmeze imediat după recoltare, până nu se usucă solul şi nu se întăreşte. Miriştea trebuie îngrijită imediat, pentru a se evita formarea de bulgări.
Dacă au apărut deja bulgări, terenul trebuie lucrat cu „tăvălugul“ pentru a presa bulgării în sol. Tăvălugirea limitează, de asemenea, pierderea de umiditate a solului.
Citiți și: TĂVĂLUGUL - de ce nu trebuie să lipsească din gospodăriile agricole? Când se face tăvălugirea?
Lucrarea de bază se realizează cu cel puţin două săptămâni înainte de plantare (la aratul lucernei sau paielor - cu cel puţin patru săptămâni), ca solul să fie suficient de netezit şi să dispară fitotoxicitatea primelor produse de degradare la încorporarea materialului organic. În zonele sau locaţiile uscate, este preferabil după lucernă, sau după fertilizarea cu paie sau cu dejecţii să se introducă culturi de primăvară (consumul de apă pentru descompunerea materiei organice incorporate cauzează probleme în timpul germinării, iar consumul de apă de către lucernă reduce producţia culturii de toamnă semănate ulterior).
Pregătirea solului înaintea însămânţării trebuie să se facă numai la adâncimea de însămânţare, astfel încât seminţele semănate pe patul germinativ să aibă destulă umiditate.
Tăvălugirea după însămânţare pe vreme uscată accelerează foarte mult viteza șsi echilibrarea răsăririi (cele mai avantajoase sunt tăvălugurile Cambridge sau tăvălugii cu pinteni).
Când începem pregătirile de primăvară a solului
La pregătirile de primăvară a solului ne aflăm în faţa dilemei - să începem timpuriu lucrarea solului şi dacă e potrivită umiditatea solului. Tehnologiile de cultivare pun accentul pe cultura cât mai timpurie. Aceasta tentează la intrarea prematură pe teren, atunci când solul nu este încă suficient de matur (suprafaţa solului este deja uscată, dar stratul inferior al solului arabil este încă prea umed – atunci când este apăsat, solul se lipeşte).Trebuie remarcat faptul că această compactare a solului produsă primăvara este dificil de înlăturat (în special compactarea de sub suprafaţă a solului şi a subsolului). În condiţii umede şi la soluri foarte grele, este necesar să se lase solul peste iarnă în brazdă brută din cauza uscării rapide şi a lucrabilităţii mai bune a solului. Primăvara, este necesar să se utilizeze unelte care nu îngrămădesc în faţă tone de sol şi nu produc amestecarea solului.
Absolut necesară utilizarea anvelopelor de flotaţie sau cu osii duble- pneuri duble (anume osii cu două pneuri unul lângă altul.). De asemenea, utilizarea de unelte cu organe de lucru active (cu rotaţie sau vortex gate, rotavatoare, etc.) la o umiditate mai mare poate duce la formarea de bulgări.
Lucrarea solurilor cu bulgări
Modul de recunoaştere a compactării excesive a solului îl constituie apele de ploaie la suprafaţa terenului şi infiltrarea lor timp de câteva zile. Cauza o constituie permeabilitatea redusă a profilului solului la apă prin crearea stratului de bulgări în profilul solului (de regulă la adâncimea de cca. 0,3-0,4 m). Gravitatea compactării se verifică prin aşa-zisa probă de hîrleţ, deci prin săparea blocului de sol în stare naturală şi analiza lui vizuală.Dacă în profilul solului se află straturi compactate, care duc la deformarea rădăcinilor şi îngreuiază penetrarea lor în straturile subterane ale profilului solului, este obligatorie distrugerea mecanică a acestui strat. Pentru aceasta se pot utiliza diverse tipuri de săpători.
Perioada cea mai potrivită pentru intervenţie este după recoltare, când solul este destul de uscat. Însă nu ajunge numai dezagregarea mecanică a stratului compactat. Efectul săpării trebuie sprijinit şi stabilizat prin ameliorare biologică, deci prin cultivarea de plante cu rădăcini adânci, de preferinţă trifoiul sau lucerna. Aceasta se combină cu adaos de var sau îngrăşăminte organice.
Metodă este verificată, una practică, utilizată la stabilirea structurii solului. Prin această metodă simplă, agricultorul poate afla care este starea solului: care-i umiditatea lui – se cere arătura sau nu; dacă solul nu este întărit, cum a pătruns materia organică; dacă rădăcinile plantelor cultivate cresc bine şi pot absorbi substanţe nutritive. În cazul în care agricultorul are chiar o relaţie bună cu solul său, i se potriveşte zicala că: „gospodarul bun nu iese la camp fără sapă“.
La alegerea tehnologiei de lucrare a solului ar trebui să se ia în considerare o serie de factori, metoda de lucrare aleasă fiiind întotdeauna una de compromis. Decisivă este echiparea tehnică a fermei şi cunoaşterea condiţiilor locale, deci capacitatea de observaţie şi „simţul de fermier”.
Bibliografie: Roman Rozsypal. Lucrarea solului în scopul economisirii umezelii