Legea concurenței din Republica Moldova urmează a fi revizuită după cerințele legislației Uniunii Europene. Discuțiile au fost lansate la propunerea Ministerului Dezvoltării Economice și a Digitalizării.
Principalele articole ce urmează a fi revizuite din Legea Concurenței se referă la metode mai eficiente de depistare a cartelurilor. Aceasta este una dintre cele mai grave încălcări, care provoacă distorsiuni majore pe piețe.
De asemenea, vor fi revizuite metodele de stabilire a cotelor de piață, care definesc existența unor poziții dominante pe diferite piețe ale unor companii; mecanismele de depistare și sancționare a acestor tipuri de încălcări, precum și noi reglementări procedurale care conduc la o mai bună aplicare a legislației în domeniul concurenței.
Prim-ministrul, Dorin Recean, și-a exprimat susținerea pentru inițiativa autorităților relevante din Republica Moldova.
Obiectivul Guvernului este de a crea condiții pentru o concurență loială și reală pe piețele din Republica Moldova, care vor oferi mediului de afaceri un potențial de dezvoltare adecvat. Comunitatea de afaceri să poată contribui decisiv la dezvoltarea economică a țării. Totodată, provocările din domeniu vor fi atent supravegheate de un Consiliu al Concurenței mai eficient, care va ajuta Guvernul să ajusteze propunerile de îmbunătățire a cadrului normativ pentru atingerea obiectivelor menționate, a subliniat prim-ministrul.
La rândul său, viceprim-ministrul Dumitru Alaiba a menționat că modificarea acestei legislații este un pas înainte spre procesul de integrare a țării noastre în UE. Totodată, modificările vor fi consultate inclusiv cu oamenii de afaceri și, ulterior, promovate într-un ritm accelerat de către Executiv.
Modificările cadrului legal în domeniul concurenței sunt elaborate de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării și pot fi consultate aici.