Peste 20 de vagoane-cisternă cu motorină, oferită ca donație de România, au ajuns joi, 28 martie, la Ungheni. Este primul lot din cele 4 mii de tone de motorină, care ar urma să fie distribuite fermierilor moldoveni afectați de seceta din 2022.
Potrivit Deschide.MD, vineri, 29 martie, garnitura cu motorină ar urma să ajungă la Căușeni, iar în următoarele zile – distribuită fermierilor.
Amintim că, în noiembrie 2022, România a anunțat despre oferirea unui ajutor material sub formă de 4 mii de tone de motorină pentru fermierii moldoveni afectați de secetă. De atunci, autoritățile de la Chișinău au anunțat că au întreprins mai multe măsuri pentru a aduce motorina în R.Moldova, dar fără succes. Mai exact, autoritățile organizau licitații pentru contractarea unei companii care ar avea posibilitatea de a depozita motorina, însă petroliștii nu se grăbeau să participe la concurs.
În acest sens, după 16 luni de la anunțul făcut de autoritățile române, motorina, în sfârșit, ajunge la fermierii moldoveni.