În acest an, producătorii de pomușoare din țara noastră s-au pomenit într-o situație incertă. Aceștia își fac griji că nu își vor putea realiza recolta. Fermierii s-au văzut nevoiți să caute alte piețe de desfacere pentru recolta lor, întrucât accesul pe piața tradițională din Rusia a devenit destul de complicat din cauza războiului din Ucraina.
Pentru a spori competitivitatea pomușoarelor produse în Moldova, este necesară, mai întâi, diversificarea soiurilor cultivate de căpșun și zmeur, care sunt cotate pe piețele europene, gestionarea nivelului de reziduuri în produse, conform cerințelor rețelele comerciale, obținerea certificatelor internaționale, care confirmă siguranța produselor. De asemenea, importantă este și modernizarea tehnologiilor de producere a baciferelor, inclusiv prin investiții în spații protejate pentru a reduce riscurile cauzate de condiții climaterice, ca înghețurile de primăvară sau ploile în perioada de recoltare.
În cadrul unui atelier organizat recent de Asociația Pomușoarele Moldovei în parteneriat cu proiectul USAID Agricultura Performantă în Moldova (APM), producătorii au discutat posibilitățile exportului de pomușoare congelate, ca zmeure, căpșune, coacăze negre sau mure, excluzând riscurile de pierdere a producției de pomușoare, care sunt extrem perisabile.
Petru Colța, producător și exportator de căpșune, afirmă că în anul 2021 a exportat 400 de tone de căpșune, dintre care 300 de tone pe piața rusă.
Dacă în 2021, căpșunele ajungeau în Rusia timp de 6 zile, atunci în prezent sunt necesare 12 zile. Pentru produse extrem de perisabile, cum sunt căpșunele, drumul lung este riscant, de aceea vom încerca să ne orientăm spre piețele europene, unde putem ajunge într-o perioadă mai scurtă, a explicat Petru Colța.
Aneta Ganenco, președinta Asociației Pomușoarele Moldovei, consideră că în prezent există multiple posibilități de a crește vânzările de pomușoare inclusiv pe piața locală, în special, dacă producătorii se vor orienta la producerea baciferelor în spații protejate pentru a satisface cererea consumatorilor locali în afara sezonului de producere în câmp deschis.
Oleg Calestru, specialist în cadrul proiectului USAID APM, a declarant că în ultimii doi ani se observă o stagnare privind extinderea suprafețelor de pomușoare, în schimb atestăm creșterea recoltelor și a calității baciferelor, datorită îmbunătățirii tehnologiilor de producere. Astfel, dacă în 2020 în Moldova erau înregistrate cca 4 mii de hectare plantate cu pomușoare de pe care s-au recoltat cca 15 mii de tone de bacifere, atunci în 2021 de pe suprafața de 3,8 mii hectare s-au recoltat în jur de 18,7 mii tone de bacifere.
Tendința de îmbunătățire a calității fructelor recoltate este importantă în situația în care ne propunem reorientarea exporturilor pe piețele europene, a adăugat specialistul USAID APM.
În prezent, în Republica Moldova sunt înregistrate circa 3,8 mii de hectare plantate cu culturi bacifere. Dintre care 1920 de hectare sunt plantate cu căpșuni, circa 1000 hectare sunt plantate cu zmeur, 160 de hectare – cu mur, restul suprafeței este plantată cu cătină, coacăză neagră, aronie etc. Din volumul total de bacifere recoltate în 2021, care a fost de circa 18,7 mii tone, 4243 de tone au fost exportate în mare parte pe piața Federației Ruse și în România, alte 14 mii de tone au fost consumate pe piața locală în stare proaspătă sau procesată. În prezent, Republica Moldova ocupă locul 35 în lume la exportul de căpșune în stare proaspătă și locul 25 la exportul de zmeură proaspătă.