TRANSNISTRENII AU INSTALAT BARIERE ȘI PERCEP TAXE ILEGALE DE LA FERMIERII DIN DUBĂSARI

07 aug 2023
Fermierii din raionul Dubăsari ce dispun de terenuri agricole amplasate după traseul Tiraspol-Camenca continuă să întâmpine mai multe dificultăți. Factorii de decizie din regiunea transnistreană au încălcat mecanismele anterior agreate.
 
Printre problemele vizate figurează următoarele:
  • bariere artificiale în libera trecere prin infrastructura ilegală a posturilor de control transnistrene, cu diverse verificări abuzive, restricționări nefondate și impuneri la plăți neautorizate;
  • limitarea până la finele anului a perioadei de păstrare a producției agricole la depozitele aflate în perimetre necontrolate de autoritățile constituționale;
  • impunerea până la data de 01 martie a fiecărui an a restricției de a scoate produse agricole de pe terenurile aflate după traseu, adică în perioada când sunt mai mici prețurile;
  • tergiversarea de către responsabilii din or. Dubăsari a emiterii înscriselor permisive pentru transportarea materialului semincer, pesticidelor, îngrășămintelor minerale, dar și nepermiterea însămânțării repetate cu alte categorii de material decât cel aprobat;
  • permiterea prelucrării terenurilor pe o perioadă scurtă de timp ce afectează negativ procesul investițional în sfera agricolă;
  • inaccesibilitatea perimetrului de după traseu pentru organele de drept ale Republicii Moldova care sunt sesizate pentru a investiga încălcări de divers gen (furturi de la depozite agricole, distrugeri ale semănăturilor, vandalizări ale bunurilor imobile) ș.a.
Autoritățile de la Chișinău au remis o adresare către Tiraspol, cu apelul de a soluționa dificultățile evidențiate, eliminarea barierelor existente, asigurarea accesului neîngrădit la terenuri pentru prelucrarea acestora, transportarea și depozitarea nelimitată a producției agricole, informează Guvernul.
Top știri
Din aceeași categorie
Știri recomandate
loading ...