Fermele autohtone produc doar ceva mai mult de 5% din consumul de lapte în Republica Moldova - adică 30 de mii dintr-un necesar de 568 de mii de tone de lapte, a declarat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea. Oficialul a precizat că în ultima perioadă se pune accent pe dezvoltarea sectorului zootehnic pentru a îmbunătăți calitatea și cantitatea de produse lactate. Asociația Fermierilor Producători de Lapte susține că sunt necesare investiții.
Sectorul zootehnic a fost unul dintre cele mai neglijate pe parcursul ultimilor ani, a precizat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare Vladimir Bolea. Potrivit oficialului, în condițiile unei producții scăzute de lapte, instituția își propune să dezvolte ramura prin diverse programe de subvenționare.
Avem un deficit extraordinar de lapte în Republica Moldova. Noi plătim 3 lei pentru fiecare kilogram produs. Noi am ajuns să plătim 86 de milioane de lei subvenții pe kilogramul de lapte la ferme în primele 6 luni și să avem o cantitate de 28 de mii de litri de produs autohton, în timp ce necesarul este de 568 de mii. Prin urmare, obiectivul nostru este ca până în 2025 să se producă la nivel de ferme în Republica Moldova minim 160 de mii de litri de lapte, adică cel puțin 40% din necesarul nostru. Nu vom putea închide importurile, dar trebuie să facem tot posibilul pentru a avea producția noastră autohtonă, a declarat Vladimir Bolea.
Recent Ministerul Agriculturii a lansat Proiectul Investiții pentru Guvernanță, Creștere și Reziliență în Agricultură prin intermediul căruia va fi implementat un program de granturi de până la 1 milion de dolari per beneficiar, care va ajuta crescătorii de animale să-și sporească productivitatea. Directorul executiv al Asociației Fermierilor Producători de Lapte, Ludmila Catlabuga, a precizat la Radio Moldova că astfel de proiecte sunt binevenite.
Acest proiect are componenta grantului, care este foarte tentantă, dar vreau să pun în gardă și fermierul, pentru că nu este doar această componentă de grant, ci mai avem și contribuția proprie, care presupune niște resurse financiare, ceea ce ne va face să ne responsabilizăm, să avem câteva obligațiuni, a precizat Ludmila Catlabuga.
În prezent, în fermele autohtone sunt în jur de 14 mii de vaci mulgătoare, iar aproximativ 50 de mii sunt îngrijite în gospodării private. Republica Moldova importă cantități impunătoare de lapte din Polonia, România și Ucraina.