Cer noros, ploi slabe, vânt și temperaturi negative în timpul nopții – cam asta ne așteaptă în perioada 11-17 martie. Valorile termice se vor situa între +5 - +15 grade pe parcursul zilei. Iar noaptea, minimele vor coborî până la -2 la Briceni, +2 la Chișinău și +4 grade Celsius la Cahul. Cum va fi vremea în Moldova, vedeți mai jos.
La Nord va ploua de luni până joi. Maximele zilei se vor situa între +5, +8 grade Celsius. Duminică, se încălzește până la +10 grade Celsius. Pe timp de noapte, valorile termice vor indica 0, -2 grade Celsius.
Și la Centru va ploua în prima jumătate a săptămânii. Temperaturile se vor situa între +7, +12 grade Celsius pe timp de zi. Minimele vor oscila între +1, +2 grade Celsius.
La Cahul, luni, marți și miercuri va ploua slab. Ziua, vom avea +10, +15 grade Celsius. Minimele, se vor situa între +3, +5 grade Celsius.
Potrivit SHS, la culturile de toamnă s-au atestat fazele înfrățirea și frunza a treia. La plantele înfrățite s-au format, în medie, 1-2 tulpini. Culturile pomicole și vița-de-vie s-au aflat în stare de repaus vegetativ, izolat, la soiurile timpurii de cais, vișin și cireș s-a semnalat umflarea mugurilor.