https://www.facebook.com/agromedia.md/ https://www.instagram.com/agromedia.md/ https://www.youtube.com/channel/UCzZqYdSFtDc62a7O3EXEmPQ
Weather forecast for Chisinau
20.77 EUR
17.65 USD
0.24 RUB
4.20 RON
0.66 UAH
LĂPTIȘORUL DE MATCĂ, COMOARA ASCUNSĂ ÎN ORICE PRISACĂ. Apicultorii știu cum se produce și de ce costă scump

LĂPTIȘORUL DE MATCĂ, COMOARA ASCUNSĂ ÎN ORICE PRISACĂ. Apicultorii știu cum se produce și de ce costă scump

09 sep 2021
Lumea albinelor e una plină de mister, iar harnicile viețuitoare ale stupinei ne oferă, pe lângă miere, polen, propolis și venin, și lăptișorul de matcă. Acest antibiotic natural a devenit foarte popular datorită proprietățiilor nutritive și a beneficiilor pe care le oferă pentru organism. Producerea lui implică un adevărat algoritm, de altfel, destul de complicat și pentru a-l înțelege, AGROMEDIA l-a solicitat în calitate de ghid pe apicultorul Eugen Sobol de la Stupina din Codrii Moldovei.
 
Afacerea lui în apicultură a pornit acum opt ani și numără în prezent în jur de 100 familii de albine.
 
„Lăptișorul de matcă este adunat atunci când familiile de albine încep perioada de roire naturală. Se întâmplă de obicei când se ajunge la numărul maxim de indivizi dintr-un stup și vor să se despartă ca să formeze două familii. Perioada de roire diferă de la an la an, în funcție de cât de bogată este primăvara în polen. Dacă e bogată, atunci se poate întâmpla începând cu luna mai, înainte de culegerea la mierea de salcâm. Dacă e mai sărăcuță, atunci roirea începe după 10 iunie. Roirea naturală este în defavoarea noastră, pentru că noi am muncit întreaga primăvară pentru a le face mai puternice, le-am pregătit ca să adune cât mai multă miere și ele ne părăsesc. E un risc pentru apicultori, trebuie să stăm cu ochi-n patru, așa că există mai multe măsuri”, ne-a spus apicultorul.


 
Este eliminat de albina doică
 
De regulă, cele care au decis să plece, iau cu sine și matca bătrână, iar celelalte rămase au grijă de puiet și nu colectează nimic.
 
În stupul „abandonat” rămâne o regină tânără, nefecundată, sau botci, de unde urmează să ecluzioneze o nouă matcă și să înceapă producția.
Lăptișorul are denumirea „de matcă” pentru că regina stupului este hrănită cu el pe tot parcursul vieții. Dar nu ea îl secretă, ci albinele. În stup, albinele trec prin mai multe etape și una dintre acestea este perioada de albină-doică, atunci când ele elimină lăptișorul. De obicei, în perioada standart, ele doar hrănesc regina, dar când încep roirea, oul de albină și cel de unde urmează să iasă o regină este același ou. Doar că cel de regină este hrănit numai cu lăptișor, asta îi dezvoltă organele genitale, iar cel de albină este alimentat cu acest deliciu apicol numai trei zile”
, a povestit Eugen.
 
Ulterior, oușorul se transformă în larvă și albinele îi lasă o cantitate mai mare de lăptișor de fundul celulei de pe rama cu miere, larva reginei înotând în el. „Mai apoi, celula asta se astupă și rezerva de lăptișor depusă acolo trebuie să îi ajungă până se transformă în femelă. Cu un instrument special descăpăcim celula, îi scoatem larva atunci când aceasta începe a fi căpăcită, cam la 7-9 zile. Atunci e cantitatea maximă de lăptișor și calitatea e cea potrivită. Noi le stricăm intenționat botcile ca să oprim familia din roit și să lucreze la cules și aceasta este varianta naturală”, ne-a explicat ghidul nostru.
 


Despre metoda artificială
 
O altă metodă este cea artificială, atunci când apicultorii transferă regina dintr-o familie în alt stup și o plasează în botci din plastic, cu oușoare mici din altă familie. „Efectuăm transvazarea din celula simplă în cea mare pentru regină și o punem în familia orfanizată. Aceasta, fără regină, este nevoită să își crească alta și umple celulele date cu lăptic. Pentru a aduna un gram de lăptic, dacă e la cantitatea maximă, ajung 3-5 celule. Într-o familie orfanizată plasăm până la 40 de celule, în care încep să crească mai multe regine, dar pe parcurs albinele renunță la ele și rămân cele care se dezvoltă mai bine. Din 100 familii producem în jur de un kg de lăptișor. Este un produs apicol cu un șir de beneficii, nu avem însă o piață care să-l cunoască bine și să-l putem vinde pe tot, dacă am avea o cantitate mai mare”, a subliniat apicultorul.
 
Cum îl păstrăm corect și cât costă un gram
 
Pentru ca lăptișorul de matcă, această comoară pe care o găsim în fiecare stupină, să fie valabil mai mult timp, e nevoie să fie păstrat corect – în congelator, la o temperatură de până la -15 grade. Atunci el va putea fi utilizat timp de doi ani. Eugen ne-a spus că la Stupina din Codrii Moldovei ei îl păstrează în seringi, ca să poată fi dozat ușor. Cantitățile mai mari sunt stocate în borcănașe de sticlă.
 
„El nu se prelucrează, e materie brută dar, în același timp, și un produs final. Se mai consumă în mixuri, dar este indicat și în varianta pură. Îl putem consuma de la vârsta de 1 an și două luni. Doza recomandată pentru copiii mici este de la 0-2 grame, dimineață, după un pahar de apă călduță. Vindem lăptișor de matcă de vreo patru ani și acum avem în stoc jumătate de kilogram. Prețul unui gram de lăptic este de 30 lei. Avem recipiente disponibile de 5g, 10g, 25g, ne-a relatat fermierul care participă periodic la Cămara Fest.


 
Și despre beneficii
 
Lăptișorul de matcă este o substanță albă, cremoasă, care conține nutrienți, proteine (inclusiv aminoacizii esențiali), carbohidrați, lipide și acizi grași esențiali, mai multe tipuri de vitamină B:  B1, B2, B3, B5, B6, B9 (acid folic), B12, inclusiv vitaminele A, C, D, E, minerale (calciu, cupru, fier, fluor, iod, fier, magneziu, mangan, fosfor, potasiu, seleniu, sodiu, sulf, zinc), polifenoli cu efect antioxidant. Este consumat pe cale orală, ca supliment alimentar sau aplicat direct pe piele pentru a grăbi vindecarea rănilor. Mai este considerat elixir al tinereţii şi stimulator al sistemului de reproducere.
 
 
VIN ÎNGHEȚURILE. Meteorologii au anunțat Cod Galben în toată țara
17 sep 2021
VA FI RENOVATĂ: Fabrica de producere a peleților din Pașcani vizitată de ministrul Gherciu
17 sep 2021
STRUGURII DE LA ȚĂRĂNCUȚA AU DETERMINAT-O SĂ RĂMÂNĂ ACASĂ. Istoria de succes a antreprenoarei Ana Ciobanu
17 sep 2021
ROȘII GIGANTE DE APROAPE UN KILOGRAM JUMATE! Fermierii care le cultivă au decis să renască soiul străvechi de tomate
16 sep 2021

LĂPTIȘORUL DE MATCĂ, COMOARA ASCUNSĂ ÎN ORICE PRISACĂ. Apicultorii știu cum se produce și de ce costă scump

LĂPTIȘORUL DE MATCĂ, COMOARA ASCUNSĂ ÎN ORICE PRISACĂ

Apicultorii știu cum se produce și de ce costă scump

LĂPTIȘORUL DE MATCĂ, COMOARA ASCUNSĂ ÎN ORICE PRISACĂ. Apicultorii știu cum se produce și de ce costă scump

loading ...