Cu pași mici spre culmi înalte. Este despre Natalia Iurcu, antreprenoarea din Bulboaca, raionul Anenii Noi, care acum un an, din economiile modeste ale familiei a pus pe roate o mică afacere de familie în domeniul avicol: creșterea prepelițelor. Deși abia descoperea sectorul, investiții foarte mari nu își permitea încă să facă, Natalia era sigură că va reuși și știa că ideea ei va deveni în timp o afacere de succes.
În primăvară, când v-am prezentat istoria familiei Iurcu, spuneam că soții își doresc foarte mult să mărească cantitatea de producție, dar pentru asta aveau nevoie de surse financiare suplimentare. Ei bine, așteptarea nu a durat mult. Natalia a aplicat la programul de subvenționare „Femei în afaceri” și a câștigat un grant nerambursabil în valoare de 165 de mii de lei.
Din peste 100 de participante, am avut norocul să fiu printre cele 52 de norocoase care au fost selectate pentru finanțare. Este un suport foarte binevenit. Banii îi putem investi în promovarea companiei: realizarea site-ului oficial, a paginilor pe rețelele de socializare, realizarea unui spot video și mediatizarea acestora dar și pentru dotarea tehnică. 110 mii lei sunt pentru procurarea utilajelor și 55 de mii trebuie să-i investim în promovare.
Încă data trecută când am discutat, Natalia ne povestea că își dorește foarte mult să construiască o cameră frigorifică pentru păstrarea în siguranță a ouălor și cărnii de prepeliță și un mini abator. Visul ei este acum tot mai aproape de a fi realizat.
Vom începe cât de curând construcția, vom cumpăra frigidere, mașină de penit păsări, mașină de opărit păsările, și alte utilaje necesare, diferite rafturi din inox pe care trebuie să le avem pentru a corespunde tuturor standardelor. Până acum, aveam contract cu un abator, dar ne dorim tare mult unul al nostru.
Dosarul nu a fost deloc greu de pregătit. Am prezentat o listă de acte pe care toți antreprenorii oricum le au. Am depus, apoi am fost telefonată: Dna Natalia, felicitări, ați câștigat grantul. M-am bucurat enorm, mai ales că asistăm la scumpirile în lanț și este mai complicat din punct de vedere financiar.
De asemenea, Natalia îndeamnă producătorii locali, în special femeile, să apeleze la programele de granturi. Este un bun suport pentru ași dezvolta afacerea.
Eu le spun tuturor să nu le fie frică, să încerce norocul, nu este nimic greu. Femeile, dacă vor, pot face totul. Problema noastră cea mai mare este alta: lipsa forței de muncă. Au plecat toți din țară, iar cei care au rămas nu vor să muncească, mai spune Natalia.
La ferma familiei Iurcu, păsările sunt crescute 100% natural, cu furaje autohtone de cea mai buna calitate. Este un criteriu important și de care țin cont cu strictețe. Acesta este secretul calității și al gustului deosebit, susține antreprenoarea.