RECOLTEAZĂ CÂTE 120 T/HA DE MORCOV ȘI 100 T/HA DE CEAPĂ. Secretul – aflați AICI

28 jun 2023
Dorin Jardețchi gestionează împreună cu tatăl său circa 100 de hectare de teren agricol în satul Varnița, raionul Anenii Noi, pe care cultivă, în mare parte, legume și - pentru asolament - culturi cerealiere. Fermierul cultivă soiuri moderne, cu randament mare la hectar. De asemenea, a investit în combine performante de recoltat și sortat ceapa și morcovul. De la bun început, tânărul a înțeles că fără un sistem de irigare bine pus la punct, nu poate face performanță.


 
Anterior, am avut un spectru mai larg de culturi legumicole, dar este problematic la capitolul recoltare, nu avem forță de muncă. Am rămas la ceapă și morcov. Avem depozite separate pentru fiecare. De asemenea, avem combine de recoltat și pentru ceapă, și pentru morcov. Recoltăm, depozităm și vindem când avem preț mai bun.

Piața de legume este diferită în fiecare an. De exemplu, în anul 2022, nu am vândut nici un kg la export, totul pe intern. În 2023, dacă am vândut 10% pe piața locală, în rest, totul a mers la export. Am avut ani în care raportul a fost de 50/50. Este imprevizibil și noi jucăm după cerințele pieței, asta este foarte important, a declarat pentru AGROMEDIA, Dorin Jardețchi.


 
Au reabilitat sistemul centralizat de irigare

Starea sistemului centralizat de irigare din zonă era una degradantă. Astfel, la inițiativa lui Dorin Jardețchi, a fost înființată Asociația Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (AUAI) „Varnița”, pentru a putea prelua în gestiune infrastructura de irigare.
 
Noi suntem amplasați la 100 m înălțime deasupra Nistrului și la 5 km distanță de râu. Asociația Utilizatorilor de Apă pentru Irigații „Varnița” are în gestiune o stațiune de captare a apei pe malul Nistrului, care este pompată în bazin și de acolo este distribuită prin gravitație sau prin repompare.

Ne-am unit forțele împreună cu agricultorii din zonă și am investit în renovarea sistemului de irigare. Contribuția fermierilor a fost de 1 milion de lei. Am mai atras fonduri de investiții: am avut un proiect de 200 de mii de dolari, altul de 50 de mii. Mai avem încă de lucru, dar, deja e bine. Apă este suficientă, nu am avut probleme niciodată, spune fermierul.
 
Irigă toate culturile pe care le cultivă, inclusiv cereale, floarea-soarelui

Agricultorul povestește că irigă câmpurile încă de când s-a apucat de agricultură. Inițial, au avut picurător, apoi – aspersiune cu țevi, mașini cu tambur. În prezent, câmpurile de la Varnița sunt irigate cu un sistem modern, performant – mașină pentru irigare liniară.


 
Mașina de la noi din câmp are lungimea de 250 de metri. Sunt sisteme spaniole, costisitoare, dar se merită investiția. Este cea mai economă. Un singur om monitorizează cum se irigă 60 de hectare. Avem 2 astfel de mașini. Le-am achiziționat prin intermediul ADMA, am primit și subvenții 40%, mulțumim statului.

Pe an ce trece, ne convingem tot mai mult că irigarea este foarte importantă. Deja putem spune că și la cereale, dacă ne dorim performanță, avem nevoie de irigare. Anul acesta, până în prezent, avem deja 4 irigări la grâu, la floarea-soarelui – 2 și la porumb – 3 irigări.

Pentru legume, avem senzori în sol și monitorizăm foarte atent umiditatea. Limita este foarte mică, nivelul poate fi prea ridicat sau prea scăzut.
 
120 de tone de morcov și 100 de tone de ceapă la hectar

Cât despre tehnologia de cultură, fermierul spune că este mai complicat în cazul legumelor. Potrivit acestuia, avem puține preparate fitosanitare pe piață pe care le poate utiliza.



Noi încercăm să utilizăm biotehnologiile. Au început să apară și la noi preparate bio. Respectăm asolamentul, folosim sideratele. Alegem soiuri mai rezistente, deși aici e mai complicat, pentru că soiurile cu randament mare la hectar nu sunt și foarte rezistente la boli și dăunători. Dar pentru a fi profitabilă cultura, trebuie să obținem cantitate. Noi ne orientăm la 100 de tone la hectar pentru ceapă și peste 100 de tone pentru morcov - am obținut și 120 de tone la hectar.
 
Dorin Jardețchi a făcut primii pași în digitalizarea afacerii. A instalat anul acesta „Pilot automat” pentru tractoarele din fermă. De asemenea, este în proces de achiziționare a unei drone agricole. Are vise mari pentru care muncește mult alături de tatăl său, Nicolai Jardețchi și întreaga familie. Îi dorim succes!
Top știri
Din aceeași categorie
Știri recomandate
loading ...