AGROMEDIA a prezentat un șir de istorii de succes despre fermierii și producătorii care vin la Cămara Fest din toate colțurile țării. Sunt oameni care au devenit agricultori fără să aibă școli specializate și care au renunțat la afaceri mai bănoase, alegând să producă de la pomușoare până la cașcavaluri, miere, fructe, legume și alte mărfuri sănătoase. Pe care noi, consumatorii, le putem procura din prima sursă.
Cămara Fest a adunat un conglomerat de profesii.
Așadar, printre producători avem:
- ingineri. Unul dintre ei, Valeriu Ciorbă, cultivă levănțică. De la Boldurești, Nisporeni, alți doi ingineri, Vladimir Miron și soția sa, Natalia, apicultori în a treia generație. Au preluat afacerea și prisaca de la bunel. Leonid Globa, cel care coace pâine din grâu spelt. Ar fi câștigat mult mai mult din inginerie, dar e atât de pasionat de ceea ce face, încât nu-și imaginează acum că ar putea reveni la profesia de bază.
- doctori și angajați ai sistemului medical. Gheorghe Guzun din Cimișlia, cel care dă viață laptelui și-l transformă-n cașcaval, este chirurg, în prezent fiind conferențiar la Universitatea de Medicină și Farmaceutică, unde predă chirurgia operatorie. Un alt chirurg și profesor universitar, Leonid Margine, cultivă plante medicinale pentru ceaiuri sănătoase. Inițial se incomoda când îl salutau studenții, dar acum e destul de încântat de viața „sătucului” din Parcul „Alunelul” din sectorul Buiucani. Săptămâna trecută i-a și spus organizatoarei Diana Crudu: „Ce facem noi fără Cămara Fest?! Că e ca un drog!”. Domnul doctor știe ce spune! Ina Căpățînă are 10 ani de pediatrie. Acum întreprinderea ei produce și procesează pomușoare, usucă fructe, face dulcețuri după vechile rețete basarabene. Aliona Țurcan-Ghilescu a fost asistentă chirurgicală cam 20 de ani, s-a reprofilat și produce cașcavaluri la Pelinia, Drochia. Și apicultorul Petru Sacara a renunțat la stomatologie pentru agricultură.
- profesori. Maria Vinițchi este directoarea liceului din satul Scoreni, raionul Strășeni! De luni până vineri, iar în weekend, când se ține Cămara Fest, vinde struguri. Îi crește singură. Irina Pompuș, doamna care știe totul despre mure, este profesoară de bilogie în satul Teleșeu, Orhei, e și cercetător universitar, acum face studii la Școala de studii avansate în Jurnalism.
- angajați ai sistemului bancar. Daniela Ursan, cea care produce fructe liofilizate, hrana pentru cosmonauți. Doina Grati a făcut Finanțe, iar acum cultivă și usucă prune. Svetlana Nițoreanu vine și ea din același domeniu și acum deține o suprafață de 10 ha de teren de prima plantație de alune ecologice din Moldova.
- jurnaliști. Luminița Morozan-Ciubotaru s-a împăcat destul de bine cu puterea a IV-a, dar a preferat să înceapă o afacere în horticultură. Azi, întreprinderea ei produce și chipsuri din mere autohtone! Alina Matei, pe lângă TV, a ales ceaiurile sută la sută naturale.
La târg mai avem un colonel MAI, dl Marin Lisî care, deși e la pensie, activează în continuare și în organe, și la prisacă. Ala Nichita de la
„Iurceneanca”, contabilă, un student la Facultatea Agronomie din Iași (Crama Tătaru), agronomul Ina Erhan-Ștefăneț, doamna cu trandafirii din satul Dobrogea, Sângerei, și chiar un manager al unei companii cu produse beauty, apicultorul Andrei Pâslari. Și încă multe alte istorii și diplome de studii superioare pe care le vom răsfoi într-o zi. Cartea Cămara Fest mai are destule pagini. Și noi le vom scrie. Ne vedem în weekend, în „sătucul” din Parcul „Alunelul”, acolo unde domină mirosul de toamnă autentică.