CULTIVAREA ÎNTRE RÂNDURI LA SOIA: Impactul asupra productivității

10 mai 2024
Plantele tinere de soia sunt vulnerabile în competiția cu buruienile, mai ales dacă vremea din timpul primăverii este rece. Cultivarea între rânduri reprezintă una din practicile aplicate pentru a înclina balanța, în competiția dintre cultură și buruieni, în favoarea soiei.
 
Cultivarea între rânduri îmbunătățește aerarea solului, reduce evaporarea apei și contribuie a zdrobirea părților dure ale solului. Astfel, se produce efect pozitiv asupra microorganismelor, precum și asupra numărului și activității bacteriilor fixatoare de azot care se găsesc pe rădăcinile de soia, fapt ce duce la o fixare biologică sporită a azotului. Rezultatul general implică creșterea randamentului și calității culturilor.
 
Atenția la detalii este esențială
Există diferite opțiuni pentru controlul mecanic al buruienilor între rânduri. Condiția solului, stadiul de creștere a buruienilor, precum și echipamentele utilizate vor determina selectarea practicilor optime pentru condițiile de sol, cultura selectată și specificul locului.
 
Cultivatorul pe rând cultivă solul și dezrădăcinează buruienile între rânduri. Mașina utilizată se ajustează la configurația mașinii de semănat. Cultivarea se efectuează în aceeași direcție și pe același număr de rânduri ca la plantare. Viteza optimă este de circa 6 km/h. Viteza tractorului, adâncimea și dimensiunea zonei de protecție între organul de lucru și plantă, variază în funcție de cultura selectată. În prezent, există o gamă largă de agregate de cultivare, cum ar fi diferite grape, sape rotative, mașini de plivit cu gheare și mașini de plivit cu flacără, care pot fi utilizate în combinație / montate pe cultivatoare pe rânduri pentru controlul mecanic al buruienilor.
 
Timpul pentru cultivare
Soia poate fi cultivată între rânduri de până la trei ori pe parcursul fazei de creștere timpurie (în general, în lunile aprilie și mai). Cultivarea va fi cea mai eficientă atunci când buruienile sunt tinere. Cultivarea timpurie poate fi realizată în faza primei frunze trifoliate a culturii. La acest timp, prășitoarele individuale pot săpa mai aproape de plante și puțin mai adânc (5-6 cm), având grijă să nu acopere plantele tinere cu sol. La cea de-a doua cultivare și la cultivările ulterioare, zona de protecție a plantelor trebuie să fie mai mare, iar cultivarea trebuie să fie superficială (3-4 cm) pentru a nu afecta sistemul radicular al plantelor. Cea mai târzie cultivare poate fi realizată chiar înainte de închiderea foliajului. Acțiunea dată este una relativ ușoară. Sapele trebuie să fie ascuțite, ajustate corespunzător pentru a cultiva solul la aceeași adâncime, și să asigure o zonă de protecție necesară de 7,5-10 cm până la plante.


 
Impactul asupra productivității
Una sau două cultivări între rânduri sporesc productivitatea soiei până la 275 kg/ha. Acest lucru este confirmat și în studiile în care au fost utilizate și erbicide, în 2015. O cultivare între rânduri a crescut randamentul cu 5,3%, două cultivări – cu 7,1% și trei – cu 7,3%. Creșterea a fost mai mare în anii cu precipitații mai puține.
 
Lățimea rândurilor reprezintă un aspect important
O distanță între rânduri prea mare sau prea mică poate afecta randamentul culturii din cauza concurenței severe pentru nutrienți, apă, lumină, etc. Atunci când rândurile sunt relativ înguste, începutul perioadei critice poate întârzia, deoarece va spori concurența cu buruienile. Multe studii au examinat efectul distanței dintre rânduri și dintre plantele din rând. Conform rezultatelor obținute, distanța optimă între rânduri este de 45 cm sau 50 cm, atât în termeni de utilajele disponibile, cât și din punct de vedere al cultivării între rânduri și al controlului buruienilor. În comparație cu 70 cm, distanța între rânduri de 50 cm ajută la stabilizarea buruienilor în producția de soia.
 
Efectul asupra activității biologice
Solurile grele sunt vulnerabile la condițiile anaerobe. Cultivarea între rânduri produce efect pozitiv asupra microorganismelor, dar și asupra numărului și activității bacteriilor fixatoare de azot care se găsesc pe rădăcinile de soia. Cultivarea aerează solul, ceea ce este important atât pentru fixarea azotului, cât și pentru activitatea altor microorganisme din sol care descompun materia organică. Cultivarea între rânduri reduce evaporarea și păstrează umiditatea solului, ceea ce sporește activitatea microorganismului și fixarea azotului atmosferic. Rezultatul final este creșterea productivității soiei.

Sursa: Legumehub
loading ...