ANUL ACESTA, AU TRIPLAT RECOLTA: 1,5 tone de rodii au strâns soții Cosiug din plantația lor

01 nov 2023
Anul acesta, în urma temperaturilor ridicate, soții Cosiug din satul Nezavertailovca din Stânga Nistrului (raionul Slobozia) au început recoltarea rodiilor mai devreme decât de obicei. Anul a fost prielnic pentru această cultură, respectiv, recolta este bogată.
 
Toamna trecută, Nadejda și Serghei au recoltat 0,5 tone de rodii din propria plantație. În această toamnă, agricultorii vor avea 1,5 tone de rodii de pe cei 200 de pomi. Cum reușesc să obțină roade mari? De ce se întâmplă ca rodiul să înflorească, dar să nu fructifice și alte sfaturi pentru cei care își doresc să crească rodii în grădina lor, ne povestesc soții Cosiug.
 


Normarea florilor, este o lucrare pe care nu trebuie să o evităm dacă vrem să avem fructe de rodii.
Rodiul înflorește eșalonat și nu toate florile ajung să formeze fruct, dar nici nu trebuie. Florile din primul și al doilea val de înflorire le păstrăm. Celelalte deja trebuie înlăturate pentru a păstra substanțele nutritive pentru fructele formate și a nu supraîncărca pomul, spune Nadejda Cosiug, pentru AGROMEDIA.
 

De ce rodiul înflorește abundent, dar fructe sunt foarte puține?

Rodiul face flori masculine și flori feminine. Cele masculine, după fecundare, cad, iar cele feminine fructifică. Pentru fructificare, sunt foarte importante precipitațiile la timpul potrivit și lipsa acestora în perioada de înflorire. Dacă irigați rodiile, nu udați în perioada de înflorire.
 
După finalizarea procesului de înflorire, udăm rodiul o dată în săptămână. În septembrie, când fructele sunt bine formate deja, de asemenea, trebuie să fim foarte atenți la irigare, iar în octombrie, din nou, nu mai udăm. Apa în această perioadă va duce la crăparea fructelor, povestește Nadejda Cosiug.


 

Cum se taie pomii de rodiu?

În funcție de soi. În înălțime nu trebuie să-i lăsăm să crească mai mult de 2 metri, altfel pomul se concentrează pe creșterea ramurilor și nu vom avea fructe. Rodiul este din specia arbuștilor și are tendința de a crește mai multe tulpini dintr-o rădăcină. Numărul de tulpini pe care le lăsăm să crească sunt în funcție de soi.
Tăierea se face toamna, după ce culegem fructele, când arbustul intră în perioada de repaus. De asemenea, creșterile le îndepărtăm și pe parcursul anului, în verde. Foarte important este să înlăturăm lăstarii, ei, de asemenea, împiedică fructificarea, explică Serghei Cosiug.
 
Noi stropim rodiul de două ori pe an: toamna și primăvară, ca profilaxie, dăunători nu am avut. Iarna, rodiul trebuie acoperit, protejat de îngheț. Astfel ne asigurăm că toți arbuștii vor rezista și vor trece cu bine peste iarnă. Poate ar rezista și fără protecție, iernile sunt blânde, dar nu vrem să riscăm. Îngrășăminte administrăm doar organice, solul îl mulcim pentru a păstra umiditatea solului, spune Nadejda Cosiug.


 
Dacă respectați aceste recomandări, cu siguranță veți culege roade de pe pomii dvs de rodiu, spun soții Cosiug. Cum au ajuns Nadejda și Serghei să aibă propria plantație de rodiu și alte fructe exotice, de unde luați puieți sănătoși și cum să îi plantați, citiți în materialul pe care AGROMEDIA le-a realizat anterior.
 
AU STRÂNS 0,5 TONE DE RODII DIN PROPRIA PLANTAȚIE DE LA SLOBOZIA. Cum este posibil, aflați de la Serghei și Nadejda Cosiug

 
loading ...