Înainte de plantare se face o ultimă sortare eliminându-se tuberculii necorespunzători. Tuberculii buni pentru plantat trebuie să aibă cel puţin câte 3…5 colţi, groşi de 5…8 mm, cu lungimea de 15…25 mm, viguroşi, de culoare specifică soiului (galben – verzui sau roz – violaceu). În cazul când plantarea se face mecanizat, colţii trebuie să fie mai scurţi (15…20 mm lungime) şi mai viguroşi, pentru a fi mai rezistenţi la rupere. Astfel de colţi se pot realiza asigurând mai multă lumină în ultimele 5…10 zile de încolţire şi temperaturi de 8…10o C.
Tuberculii încolţiţi, transportaţi în câmp, până la plantare, se vor ţine în lădiţe stivuite în locuri protejate, ferite de soare. În cazul plantării semimecanizate, la acoperirea rândurilor cu rariţa, trebuie de avut grijă că muchia (coama) bilonului să fie trasată exact deasupra rândului de tuberculi, altfel aceştia vor fi dislocaţi, dezgoliţi, rezultând rânduri sinuoase şi goluri în cultură. Rândurile trebuie să fie drepte, echidistante, iar biloanele uniforme.
Şi în cazul plantării cartofului încolţit se recomandă biloane mici la plantare, care să fie mărite cât mai mult înainte de răsărire. Dacă se realizează biloane mari încă de la plantare, având în vedere solul mai rece şi mai umed din această perioadă, răsărirea poate întârzia, iar colţii pot fi afectaţi prin putrezire.
În continuare, producţia depinde de calitatea plantării, de lucrările de întreţinere şi de recoltare.
Plantarea semimecanizată
Pentru a putea valorifica avantajele plantării cartofului încolţit este necesar ca lucrarea de plantare să se execute într-un timp cât mai scurt. Pentru a putea valorifica avantajele plantării cartofului încolţit este necesar ca lucrarea de plantare să se execute într-un timp cât mai scurt.Din acest considerent, acolo unde lucrarea nu se poate efectua mecanizat, din lipsa maşinilor specifice, este posibil ca prin utilizarea cultivatoarelor destinate executării lucrărilor de întreţinere la cartof sau ale unor cultivatoare universale să se facă o plantare semimecanizată.
Această metodă constă în: deschiderea rigolelor, distribuirea manuală a tuberculilor şi acoperirea acestora cu ajutorul rariţelor sau organelor de acoperire de tip disc, montate pe secţiile cultivatoarelor.
În prima fază, montarea secţiilor pe cultivatoare se face începând cu cele două secţii de la mijloc, care se plasează la distanţe simetrice de centrul cultivatorului. Distanţa dintre secţii se face conform schemei de plantare (65, 70, 75 cm). Aripile rariţelor se reglează în poziţia apropiată, astfel încât rigola să rezulte cât mai îngustă.
După distribuirea manuală a tuberculilor, se efectuează acoperirea acestora, folosind cultivatorul cu o secţie montată în plus faţă de numărul de rânduri. Secţiile se montează începând cu cea din mijloc, care se va fixa la centrul barei cultivatorului.
Precizăm faptul că la acoperirea tuberculilor, în afară de rariţe, se pot folosi, cu rezultate bune, în special pe terenuri nisipoase, cultivatoare echipate cu organe de acoperire de tip disc. În acest caz, se folosesc un număr de perechi de discuri egale cu numărul de rânduri acoperite la o trecere a cultivatorului, iar montarea secţiilor se face începând cu cele două secţii de la mijloc, care se plasează la distanţe simetrice de centrul barei cultivatorului.
Pentru cultivatorii care sunt adepţii plantării plane, tuberculii pot fi acoperiţi, în faza a doua, prin folosirea grapelor cu colţi.
Această soluţie tranzitorie spre plantarea mecanizată are două mari avantaje şi anume: plantarea cu o precizie ridicată şi reducerea numărului de colţi rupţi şi vătămaţi în timpul lucrării.
Bibliografie: PRINCIPII ŞI NOUTĂŢI ÎN PLANTAREA CARTOFULUI ÎNCOLŢIT. Popescu A.