În perioada 9-10 neoiembrie, la Chișinău se desfășoară concursul „Wine of Moldova Contest”. Acest eveniment este o apreciere a importanței industriei vinului pentru Republica Moldova si a atras specialiști din țări cu experiență în domeniul vitivinicol. Pentru producători de vin, este și o oportunitate de a-și promova produsele și de a obține recunoaștere pentru calitatea și diversitatea vinurilor.
Concursul Național de Vinuri din Moldova este dedicat vinurilor produse din soiuri locale, vinurilor produse din soiuri noi de selecție moldovenească, vinurilor obținute prin cupaje de soiuri europene, precum și băuturilor spirtoase provenite din vin.
„Wine of Moldova Contest” este la cea de-a doua ediție. În acest an, la concurs participă 60 de companii vinicole, care au expus spre jurizare 293 mostre de vin. Nu este doar o competiție, ci și o comunitate unită de producători de vin pasionați, precum și experți dornici să împărtășească experiențe, să descopere cele mai bune vinuri și să promoveze excelența vinurilor moldovenești.
Evenimentul reprezintă o celebrare a gustului și a aromelor bogate ale vinurilor din Moldova și o ocazie de a reflecta asupra politicilor și eforturilor continue de a sprijini și dezvolta această industrie esențială pentru țara noastră.
În cuvântul de salut către organizatorii și participanții concursului, Vladimir Bolea a menționat realizările notabile ale industriei vinului din Republica Moldova, remarcând succesul producătorilor locali și perspectivele sectorului, evidențiind nivelul ridicat al competiției vitivinicole din RM și subliniind potențialul de creștere și dezvoltare continuă. De asemenea, oficialul a evidențiat implicarea activă a partenerilor în susținerea inovației și a tehnologiei în industria vinului, contribuind astfel la creșterea competitivității produselor moldovenești pe piețele internaționale.
Premiile concursului care vor fi înmânate câștigătorilor sunt diplome. La cererea producătorilor, organizatorul va pune la dispoziție autocolante cu medalii gratuite pentru volumul de produs declarat în Formularul de Înregistrare, pentru lipire pe sticle. Conform Regulamentului OIV, doar 30% din numărul total de mostre care participă la concurs vor fi premiate.
Concursul Vinul Moldovei este organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului cu sprijinul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, cu sprijinul tehnic și financiar al partenerului strategic - USAID, în cooperare cu Asociațiile Producătorilor de Vin care produc produse vinicole IGP, Uniunea Oenologilor din Republica Moldova și alte asociații profesionale.